Sever
Purcia
Sufletul unui copil de suflet
ISBN 978-973-7865-40-3
14,5x20,5
220 p.
Glosse
despre triumful ambiguităţii arhetipale şi/sau despre subtilitatea
relaţiei jungiene
Pentru
cei familiarizaţi cu stilurile şi utopiile epistolare ale târgoviştenilor
(ale lui Costache Olăreanu în special!) sau cu imaginarul postdecembrist,
recentul roman al universitarului Sever Purcia confirmă reluarea - în
registru ludic-parodic - a unui model epic străvechi: romanul epistolar.
Cu scopul vădit de a-i coroda poleiala sentimental-familiară, girată
de/prin scrisoare şi acceptată de această dată ca probă
de încercare a unei altfel de rezistenţe la noul (im)pact cu realul.
Să mai precizăm că, încă din primele pagini, autorul
naraţiunii (specialist în Freud şi Jung) instaurează regula
deconspiraţiunii, developând la vedere substratul existenţial
din scrisoarea unui pseudoretardat, mizând, pervers, pe cooperare textuală
şi furnizare de instrucţiuni necesare înaintării în
textistenţă.
Intervenţia
ludic-ironic-autoreferenţială are loc pe fondul avertismentelor "autorului
implicat" cu privire la preeminenţa realităţii textuale: aceea
că avem în faţă doar o construcţie parodică,
de hârtie, narativ-ironică, abilitată să de- şi să
se deconspire la primul impact cu realitatea.
Predilecţia pentru o relaţie corectă cu cititorul trezeşte
în autor nostalgii oligofrenopedagogice, avertizându-l permanent
asupra procedeelor şi personajelor, acceptându-l de cele mai multe
ori ca martor şi pacient. Este în joc o tehnică subtilă
de a crea cititorului statutul inedit, de organizator şi antreprenor textual,
de a face din el personajul absent pe care naratorul mizează în relativizarea
perspectivelor.
Erou şi Victimă al unei fermecătoare halima stalinisto-dejiste,
oligofrenul Samson demistifică realitatea istorico-politică a obsedantului
deceniu cinci pe măsura ce ea este mistificată apelând la o
impresionantă catabolie a mijloacelor epice. Tendinţa de a le sincroniza
şi sintetiza într-o poveste a vieţii sale se recunoaşte
într-o naraţiune denivelată, cu ruperi de nivel şi cu mai
multe registre. Pe scurt, oligofrenică!.
Mizând pe reîntoarcerea biograficului în literatură,
Sever Purcia experimentează o serie de discursuri epice, de la cel epistolar
la cel pseudo-ştiinţific (oligofrenologic), construind şi deconstruind
o povestire cu mai multe perspective asupra aceluiaşi eveniment sau personaj
şi cu mai multe intrări/sertare narative. Intrat în posesia
instrumentarului de care dispune oligofrenologul, cititorul (familiarizat oarecum
cu viaţa particulară a autorului!), care nu scapă din vedere
nici un amănunt, se întreabă, pe bună dreptate, dacă
ceea ce se povesteşte în romanul psihologului Sever Purcia s-a întâmplat
cu adevărat sau s-a petrecut doar în imaginaţia scenarizată
a lui Samson?!. Abilitate bine condusă şi niciodată dezvăluită!
Pentru că întâmplările au avut într-adevăr
loc sau au beneficiat de toate condiţiile pentru a se înfăptui
cu adevărat. O sugerează lunga scrisoare a unui pseudoretardat care
visează să devină dintr-un pacient social un actor. Chiar şi
cu preţul unui act de factură dostoievskiană - eutanasia - mărturisit
tardiv supremului arbitru: autorul!
În ciuda unei aşazise lipse de experienţă scripturală,
jocul narativ la care ne invită Sever Purcia este captivant, concentrând
în el descoperirile psihanalistului şi ale traducătorului în
plan literar al însemnelor sale histrionice. ............................................................................................................................................................................................................
.................
[...] cartea se implică într-un scenariu ludic încercând
cu disperare să-şi provoace rezistenţa la opresiunile extranarative
în care epi-grama preia rolul epi-grafului. De aici şi atitudinea
echivocă a autorului Sever Purcia faţă de legitimarea exhibată
a naratorului Septimiu şi compromiterea ei de către personajul cu
acelaşi nume amintind de viziunea vizuinii lui Marin Sorescu.
Dincolo de aceste glosse la povestea jungiană a arhetipului, romanul "Sufletul
unui copil de suflet" se reţine şi prin intrigă, acceptată
de Sever Purcia ca înlănţuire tensionată de întâmplări:
de la cele istorio-grafice la cele bio-grafice.
Prof. univ. dr. George Manolache