Sever Purcia
Sufletul unui copil de suflet
ISBN 978-973-7865-40-3
14,5x20,5
220 p.

Glosse despre triumful ambiguităţii arhetipale şi/sau despre subtilitatea relaţiei jungiene
    Pentru cei familiarizaţi cu stilurile şi utopiile epistolare ale târgoviştenilor (ale lui Costache Olăreanu în special!) sau cu imaginarul postdecembrist, recentul roman al universitarului Sever Purcia confirmă reluarea - în registru ludic-parodic - a unui model epic străvechi: romanul epistolar. Cu scopul vădit de a-i coroda poleiala sentimental-familiară, girată de/prin scrisoare şi acceptată de această dată ca probă de încercare a unei altfel de rezistenţe la noul (im)pact cu realul.
    Să mai precizăm că, încă din primele pagini, autorul naraţiunii (specialist în Freud şi Jung) instaurează regula deconspiraţiunii, developând la vedere substratul existenţial din scrisoarea unui pseudoretardat, mizând, pervers, pe cooperare textuală şi furnizare de instrucţiuni necesare înaintării în textistenţă.
    Intervenţia ludic-ironic-autoreferenţială are loc pe fondul avertismentelor "autorului implicat" cu privire la preeminenţa realităţii textuale: aceea că avem în faţă doar o construcţie parodică, de hârtie, narativ-ironică, abilitată să de- şi să se deconspire la primul impact cu realitatea.
    Predilecţia pentru o relaţie corectă cu cititorul trezeşte în autor nostalgii oligofrenopedagogice, avertizându-l permanent asupra procedeelor şi personajelor, acceptându-l de cele mai multe ori ca martor şi pacient. Este în joc o tehnică subtilă de a crea cititorului statutul inedit, de organizator şi antreprenor textual, de a face din el personajul absent pe care naratorul mizează în relativizarea perspectivelor.
    Erou şi Victimă al unei fermecătoare halima stalinisto-dejiste, oligofrenul Samson demistifică realitatea istorico-politică a obsedantului deceniu cinci pe măsura ce ea este mistificată apelând la o impresionantă catabolie a mijloacelor epice. Tendinţa de a le sincroniza şi sintetiza într-o poveste a vieţii sale se recunoaşte într-o naraţiune denivelată, cu ruperi de nivel şi cu mai multe registre. Pe scurt, oligofrenică!.
    Mizând pe reîntoarcerea biograficului în literatură, Sever Purcia experimentează o serie de discursuri epice, de la cel epistolar la cel pseudo-ştiinţific (oligofrenologic), construind şi deconstruind o povestire cu mai multe perspective asupra aceluiaşi eveniment sau personaj şi cu mai multe intrări/sertare narative. Intrat în posesia instrumentarului de care dispune oligofrenologul, cititorul (familiarizat oarecum cu viaţa particulară a autorului!), care nu scapă din vedere nici un amănunt, se întreabă, pe bună dreptate, dacă ceea ce se povesteşte în romanul psihologului Sever Purcia s-a întâmplat cu adevărat sau s-a petrecut doar în imaginaţia scenarizată a lui Samson?!. Abilitate bine condusă şi niciodată dezvăluită! Pentru că întâmplările au avut într-adevăr loc sau au beneficiat de toate condiţiile pentru a se înfăptui cu adevărat. O sugerează lunga scrisoare a unui pseudoretardat care visează să devină dintr-un pacient social un actor. Chiar şi cu preţul unui act de factură dostoievskiană - eutanasia - mărturisit tardiv supremului arbitru: autorul!
    În ciuda unei aşazise lipse de experienţă scripturală, jocul narativ la care ne invită Sever Purcia este captivant, concentrând în el descoperirile psihanalistului şi ale traducătorului în plan literar al însemnelor sale histrionice. ............................................................................................................................................................................................................
.................
    [...] cartea se implică într-un scenariu ludic încercând cu disperare să-şi provoace rezistenţa la opresiunile extranarative în care epi-grama preia rolul epi-grafului. De aici şi atitudinea echivocă a autorului Sever Purcia faţă de legitimarea exhibată a naratorului Septimiu şi compromiterea ei de către personajul cu acelaşi nume amintind de viziunea vizuinii lui Marin Sorescu.
    Dincolo de aceste glosse la povestea jungiană a arhetipului, romanul "Sufletul unui copil de suflet" se reţine şi prin intrigă, acceptată de Sever Purcia ca înlănţuire tensionată de întâmplări: de la cele istorio-grafice la cele bio-grafice.

Prof. univ. dr. George Manolache