coord.
Eugen Bădălan, Paul Dănuţ Duţă, Monalisa Stănimir
Studii şi analize de securitate (vol. II)
ISBN 978-973-7865-39-7
14,5x20,5
Sibiu 2007|
484 p.
Conceptul modern
de operaţiuni de pace şi desfăşurarea lor sunt ajustate
în mod dramatic în conformitate cu circumstanţele evolutive
ale fricţiunilor interstatale. Schimbările dramatice şi emergente
din mediul de securitate internaţional ce au urmat Războiului Rece
continuă să solicite eforturi colective pentru realizarea obiectivelor
propuse prin derularea unor operaţiuni moderne de pace.
După o "linişte relativă" legată de rolurilor
şi funcţiunilor "Căştilor Albastre", anii 90 conţin
o dezbatere pe tema menţinerii păcii.
Sfârşitul Războiului Rece ridică noi
aşteptări, cum ar fi idealul unei securităţi colective,
prin acţiunea de întărire a capitolului VII, scop în care
se depun eforturi semnificative.
Astfel, operaţiunea de coaliţie "Furtună în
Deşert" desfăşurată cu acordul ONU, reuşeşte să
repună Kuweitul în drepturile sale de dinainte de 1991. În
timp ce acest exemplu de intervenţie ca răspuns la un conflict interstatal
nu a fost repetat, mediul schimbat de securitate internaţional deschide
de asemenea drumul spre negocierea de tratative pentru a încheia conflictele
de proximitate ale Războiului Rece şi a războaielor civile în
ţările dezvoltate.
Scopul iniţiativelor ONU este direcţionat spre
a ajuta la încheierea unor conflicte interne. Odată cu proliferarea
unor asemenea conflicte, operaţiunile de pace devin o activitate globală.
Majoritatea acţiunilor sunt desfăşurate mai degrabă în
Africa, decât în Orientul Mijlociu, în timp ce Asia, America
şi Europa devin gazde ale unor operaţiuni de menţinere a păcii.
Consiliul de Securitate începe, de asemenea, să
reacţioneze, nu doar la cererile de acordare de asistenţă în
încetarea conflictelor, dar şi la cereri internaţionale de a
interveni într-o serie de urgenţe complexe care creează crize
umanitare de proporţii imense: genocid, foamete, deportare şi refugiere.
Imaginile privind drame şi suferinţele umane din
media şi un grad de înţelegere fără precedent între
"Mereu cei 5" în Consiliul de Securitate permit stabilirea unui număr
de operaţiuni de pace fără precedent, fără asemănare
în mărime, complexitate şi funcţiune cu cele din era clasică.
Între 1948-1988, sunt desfăşurate 13 operaţiuni
de menţinere a păcii.
Între 1988-1997, sunt desfăşurate alte 32
de operaţiuni de către Naţiunile Unite.
Înainte ca UNTAG să fie desfăşurat în
Cambogia, în 1989, doar 26 de ţări participă la operaţiunile
ONU de menţinere a păcii, însă la sfârşitul
lui 1996, 110 ţări sunt deja implicate în acest gen de activităţi.
Începând din 1992, operaţiunile de menţinere
a păcii includ şi personal din partea celor 5 membri permanenţi
ai Consiliului de Securitate şi anumite ţări vecine, sau intra
vecine operaţiunii la care participă (Thailanda şi China în
Cambogia). Sunt implicate state, cărora constituţiile nu le permiteau
să participe cu forţe armate în acţiune peste graniţe
(cum ar fi Japonia şi Germania).
Rolurile de menţinere a păcii devin mult mai ample
decât înainte, mai ales din cauza enormelor probleme de management
şi de coordonare la nivel internaţional. Resursele şi capacitatea
organizaţională a Naţiunilor Unite sunt extinse la limită
în noul mediu, tributar trăsăturilor confuze ale distincţiei
dintre menţinerea păcii în mod consensual şi acţiunea
coercitive. Pentru scopuri de coerenţă, o distincţie poate fi
făcută între "a doua" şi "a treia" generaţie de operaţii
de pace. A doua generaţie de operaţiuni multifuncţionale este
asociată sfârşitului unor conflicte ale Războiului Rece
prin înţelegeri negociate, în care, ONU sau alte organizaţii
multinaţionale ghidează adversarii spre înţelegeri politice
bazate pe compromis (Namibia, Cambogia, El Salvador, Mozambic, Angola). În
aceste cazuri, procesele de pace încep cu încetarea focului determinat
de înţelegeri comprehensive de pace şi peacekeepers se desfăşoară
în zonele afectate cu consimţământul părţilor
implicate.
Din sumar:
Bădălan Eugen
Consideraţii privind conceptul de "arhitectură a păcii"
Beşea Cătălin Ion
Tipuri de operaţiuni întrunite multinaţionale
Ralea Marius
Consideraţii generale privind operaţia multinaţională de pace
Măţău Ioana Despina
Contribuţii ale operaţiilor de pace la promovarea conceptului de securitate umană
Duţă Paul
Reconfigurarea operaţiilor Naţiunilor Unite: De la militar la poliţist
Dorobanţu Daniel
Concepţia japoneză privind "Peace Building Operation"
Gaiţă Mihai Liviu
Conceptele fundamentale ale "operaţiilor de menţinerea păcii"
Clepşa Rodica
Comunicaţiile şi regulile de trafic într-o operaţiune de menţinere a păcii
Robert Gödri
Operaţiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite în Somalia - UNOSOM
Tiron Costel
Acordul stand by între ONU şi statele membre
Zaharia Laurenţiu
Consideraţii privind operaţiunea UNGOMAP
Panait Ion
Operaţiuni de asistenţă umanitară în Afganistan
Diaconu Valerică
Relaţia dintre OSCE şi Carta de la Paris din 1990
Ordean Florin
Summitul OSCE de la Istambul
Andruş Cătălin
Aspecte politico-juridice ale OSCE
Fetic Sorin
Implicarea OSCE în Ucraina
Roth Valentin
Misiunea OSCE în Georgia
Losneanu Verginaş
Misiunea OSCE în Republica Moldova
Tudorache Mihai
Misiunea OSCE în Albania
Popa Ion
Misiunile OSCE în Letonia
Scarlat Dan
Misiunea OSCE în Skopje
Popa Gavrilovici Gioni
Operaţiunile multinaţionale şi tranziţia de la conflict
Bumb Gelu
Intervenţia NATO în Irak
Chelu Marius
Operaţiunile NATO şi UE în Bosnia-Heţegovina
Fodor Nicolae
Rolul NATO în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei
Galben Daniel
Operaţiunea "Forţa Deliberată"
Popescu Ioan Nicolae
Eventualitatea extinderii operaţiunilor NATO în Marea Neagră
Stănimir Monalisa
Consideraţii privind operaţiunile UE
Moşoiu Ovidiu
Consideraţii privind capabilităţile UE
Celmare Viorel
Consideraţii privind operaţiunile organizaţiilor internaţionale în R.D. Congo
Conţu Romică
Posibilitatea unei misiuni UE în Kosovo
Crintea Emil
Misiunile EUPOL-COPPS şi EU BAM
Dinulică Cristian
Operaţionalizarea PESA
Popa Cristian
Intervenţia UE în Sudan
Agaficioaia Cristian
Comparaţiei între operaţiunile UE "Concordia" şi "Artemis"