Paul Dănuţ Duţă
Instituţii de securitate –
Partea generală
ISBN 973-7865-26-X/7
Sibiu 2006
14,5x20,5 cm
296 pag.

În relaţiile internaţionale nu există o autoritate internaţională, un "guvern mondial" care să creeze normele de drept sau să le impună statelor. Principalele izvoare de drept internaţional sunt tratatele şi cutuma internaţională. Cutuma precede în timp tratatul. Începând cu perioada interbelică, mai ales după cel de-al doilea război mondial, tratatul reglementează majoritatea domeniilor vieţii internaţionale.     Globalizarea, la fel ca şi integrarea, este un proces obiectiv al dezvoltării lumii actuale, unul din conceptele folosite cel mai frecvent în mediile politice, economice şi academice. Deşi este un concept la modă, care ţine capul de afiş al tuturor analizelor, al conferinţelor şi al congreselor desfăşurate la cel mai înalt nivel, uneori este utilizat cu o oarecare superficialitate, ceea ce denotă faptul că, încă, fenomenul nu este suficient de cristalizat, ecuaţia propriu-zisă a fenomenului de globalizare conţinând multiple necunoscute, scoţând la iveală multiple sfidări şi tendinţe care, dacă sunt scăpate de sub controlul raţional şi participativ, pot duce la o ordine/dezordine mondială imprevizibilă, în care nu pot fi anticipaţi câştigătorii şi perdanţii.
    Principala consecinţă a globalizării şi integrării o reprezintă noua arhitectură de securitate a lumii, care va cunoaşte profunde mutaţii, atât structurale, cât mai ales conceptuale şi strategice, mutaţii care vor trebui să rezolve marea problemă a decalajelor între ţările dezvoltate, considerate puteri militare de primă mărime, şi cele mai puţin dezvoltate al căror potenţial militar este redus în contribuţia lor în înfăptuirea actului global de securitate.
    Evoluţia societăţii omeneşti actuale îndeplineşte toate elementele specifice fenomenului globalizării. Globalizarea reprezintă un fenomen multidimensional cu efecte determinate în domeniile economic, social, cultural şi de securitate. Globalizarea nu poate fi definită clar şi nici unanim acceptată, întrucât reprezintă rezultatul unui proces istoric în urma căruia decalajele dintre bogaţi şi săraci s-au mărit considerabil, lumea s-a fragmentat şi s-a polarizat în jurul a numeroşi actori ale căror interese nu numai că se manifestă în plaje diferite, dar sunt de multe ori antagonice. Dualitatea procesului, care face, pe de o parte, ca lumea să se integreze, să devină din ce în ce mai mixtă, iar, pe de altă parte, să se fragmenteze şi să se diferenţieze din ce în ce mai mult, stă la baza manifestărilor antiglobalizare şi este o reprezentare destul de edificatoare, o luptă între civilizaţie şi cultură, izvorâtă din dorinţa lumii de a deveni o singură civilizaţie, dar în acelaşi timp de a-şi păstra sau chiar multiplica diversitatea culturală.
     Securitatea este în acelaşi timp o stare şi un mecanism. Starea securităţii internaţionale depinde de legitimitatea comportamentului statelor, de dorinţa lor de a recurge la mijloace paşnice, de a coopera, de a rezolva prin negocieri problemele în suspensie.
     În Cartă este formulat codul internaţional al comportării statelor pentru asigurarea stării de securitate.
     Mecanismul de securitate are mai multe inele. Dacă într-o primă fază se acţionează pentru rezolvarea paşnică a diferendelor (cu posibilităţi variate atunci când conflictul nu a depăşit limitele unei confruntări de poziţii, când nu s-a transformat într-o ciocnire violentă), pentru faza explozivă (ameninţări contra păcii, violări ale ei şi acte de agresiune) Carta prevede măsuri de constrângere aplicabile de către Consiliul de Securitate.
     Carta prevede, în acelaşi timp, că statele membre ONU vor accepta principii şi vor institui metode care să garanteze că forţa armată nu va fi folosită decât în interes comun, că vor reprima agresiunea. În felul acesta, se încheagă un sistem mondial de securitate colectivă, înglobând şi măsuri de dezarmare.
     Sistemul de securitate conceput de Cartă, în opoziţie cu alianţele militare, este caracterizat de faptul că toate ţările sunt garante ale securităţii fiecăreia, toate se leagă solemn să respingă agresiunea oriunde s-ar produce.
     O trăsătură esenţială a metodelor cuprinse în Cartă în vederea realizării securităţii este condiţionarea funcţionării lor de voinţa statelor membre, de consensul lor.
     Evoluţiile post-război rece în domeniul funcţionării mecanismului de securitate colectivă internaţională ating tot mai des o problemă deosebit de controversată: intervenţia organizaţiei în interiorul statelor, chiar al statelor fondatoare ale ONU, plecând de la premisa că este vorba de "state destructurate", care nu vor mai putea exercita nici o autoritate asupra violenţelor din interior, pentru "motive umanitare" etc. Acest intervenţionism este în flagrantă contradicţie cu articolul 2, aliniat 7 al Cartei, care face vorbire despre "chestiuni care aparţin esenţial competenţei interne a unui stat".     Doctrinele politico-militare şi militare ale statelor deşi exprimă o opţiune politico-militară, care nu este obligatorie şi singulară sau este inflexibilă la schimbările din mediul internaţional: totuşi se impun a fi avute în vedere pentru a decela concepţia despre viitorul acţiunii militare.
    Trebuie precizat că alături de dreptul internaţional şi literatura de specialitate conexă acestor doctrine, doctrinele politico-militare reprezintă un reper important al desfăşurării unei analize pertinente atât a fenomenului militar, cât şi a posibilelor materializări ale intereselor statelor în acţiuni militare.
    Deoarece conceptele de "război", "conflict armat", "agresiune" şi "legitimă apărare - ripostă" se bucură de reglementări de drept internaţional şi percepţii foarte apropiate în doctrinele majorităţii statelor naţionale, perspectiva doctrinară va semnala poziţia unor state faţă de acţiunile militare neconvenţionale.
    Existenţa ameninţărilor şi instabilităţii solicită în continuare o mare putere militară capabilă să asigure îndeplinirea obiectivelor strategice militare naţionale americane printr-o gamă de operaţii de la război până la operaţiunile altele decât războiul