Florea Savu
Trompeta fermecată
ISBN 978-606-8030-88-3
Sibiu, 2010
14,5x20,5 cm
108 pag.

      Învăţat cu premierile la concursul „Paşii Profetului”, membrul asociaţiei noastre, profesorul Savu Florea ne prezintă a treia carte a sa, „Trompeta fermecată”.
      Dacă în prima carte, întitulată „Unic în Lume”, ca poet şi epigramist ne atrage atenţia asupra suveranităţii şi unicităţii noastre în lume şi viaţă, în cartea a doua, întitulată „Cu bisturiul în ochi” ne poartă cu gândul alături de handicapatul din naştere, obligat să facă faţă cu dârzenie experienţelor doctorilor şi Să ÎNVINGĂ neîncrederea celor din jur.
      În lucrarea de faţă suntem tot alături de un handicapat fără vină, rănit în copilărie de explozibile semănate iresponsabil de Armatele încăierate în Al Doilea Război Mondial.
      Rămas de mic fără lumina Soarelui, eroul principal al cărţii de faţă, şi-a creat în suflet o lumină a sa, lumină în care ne-a îmbrăcat pe toţi, minunându-ne şi îmbărbătându-ne în lupta cu greutăţile vieţii.
      „Trompeta fermecată” e o creaţie exclusiv literară. E o ficţiune inspirată de viaţa şi activitatea unui om real. Trompetistul Vasile Snacoveanu a existat într-adevăr. El s-a născut în satul Săveni judeţul Botoşani la 14 noiembrie 1936. În primii ani ai Războiului familia Snacoveanu a primit o grea lovitură. Tatăl dispăruse pe câmpul de luptă.
      În căutarea mijloacelor de trai mama şi băiatul au colindat Moldova, dar copilul tot a apucat să termine ciclul primar. Găsind un material exploziv rămas de pe urma Războiului, Vasilică s-a accidentat rămânând orb.
      Mama şi copilul, în căutarea doctorului competent să-i redea vederea, au ajuns la Bucureşti, unde mama s-a angajat la Gara de Nord. Acolo copilul se distra jucând pe o masă, spre mirarea tuturor.
      Armatorul grec Onasis, în trecere prin Bucureşti, înţelegând că băieţelul are viitor artistic, l-a cerut pentru înfiere de la mama sa. Habar n-avea dânsa cine e Onasis şi ce viitoare soartă refuzase fiului ei.
      Negăsind oculistul căutat la Bucureşti, copilul a fost condus la Cluj, unde mai opera încă Marele Profesor Michael, cel care a reconstruit, luminându-i, sute de ochi fără vedere.Vasilică, însă, avuse arsuri ireversibile. A rămas orb pe veci. Din Clinică a fost dus la Şcoala de orbi, unde avea să-l cunoască pe Profesorul Bendea, un strălucit trompetist. La această şcoală a învăţat alfabetul Braile şi cântatul la trompetă. Dar arta, talentul, au izvorul în sufletul său. Aşa se explică succesul în ţară şi în Lume al Artistului orb.
      Fără să vrea şi fără să ştie, Vasile Snacoveanu a avut un mare rol şi în viaţa mea. Eram un băieţaş orb cam de 14 ani când maestrul a cântat la Sibiu prima dată alături de orchestra orbilor de la Vatra Luminoasă din Bucureşti. Ba chiar a condus interpretarea unor piese. Tata, interesat ascultător, ştiind că are un fiu cu aceleaşi probleme, i-a învitat pe toţi la brutăria pe care o conducea atunci, şi i-a „omenit” cu pită caldă şi alte bunătăţi din gospodăria sa.
      Flăcăiaşii orbi, foarte buni cântăreţi, mai ales Vasile cel fără degete, l-au împresionat foarte mult pe tata. Atâta mi-a vorbit despre ei până m-am hotărât să mă îndrept spre muzică. Spre saxofon, că acesta m-a atras cel mai mult. Şi cu acesta mi-am câştigat existenţa şi prestigiul.
      La recomandarea mea, Savu Florea, în această lucrare, împleteşte ingenios datele reale ale persoanei Snacoveanu cu ficţiunea personajului său, spre a trezi în mintea cititorului idei şi sentimente cutremurătoare.

      Radu Ghizăşan
      Preşedintele Asociaţiei nevăzătorilor filiala Sibiu