CuprinsVasile Ursan
Singurătatea unei case
ISBN 978-606-616-073-5
Sibiu, 2012
13x20,5 cm
160 pag.

Precuvântare

Lingvist şi profesor de dialectologie, folclorist de marcă (cu numeroase lucrări în domeniu, mai ales cu privire la spaţiul de baştină al Mărginimii Sibiului), autor de remarcabile studii critice, prozator „de duminică” (a se vedea primul său volum de proză scurtă, alcătuit din povestiri pentru „duminicile ploioase”, din 2009), om de carte şi om de lume (retras acum lângă munte, într-o „mărginime” parcă atemporală), convorbitor de talie „subţire” şi hâtru cu măsură, Vasile Ursan, Puiu Ursan pentru cei apropiaţi, este totodată unul dintre ultimii depozitari ai limbii înţelepte şi ai înţelepciunii subtile cu care a fost dăruit românul de la ţară, din aria de mult faimoasă a Săliştei Sibiului. De altfel, trei dintre cele şase povestiri din acest nou volum, „Conversaţie”, „Zi de târg” şi „Singurătatea unei case”, aceasta din urmă dând şi titlul volumului, tocmai aici îşi au rădăcinile, într-o frumoasă tradiţie a prozei ardele­neşti, cu personaje, limbaj şi filozofie de viaţă cu tot, fie în cheie finală cu poantă, umoristică aşa-zicând (primele două povestiri amintite), fie de întunecată viziune asupra destinului unei familii îmbogăţite prin jaf şi blestemată neam de neam, într-o arhaică profunzime a destinului neîndurător („Singurătatea unei case”). Se adaugă o excelentă povestire din mediul „intelectual” de la oraş (dar şi el aflat la prima generaţie de „haine nemţeşti”), care ne incită cu un personaj memorabil, Emma („O femeie de onoare”), apoi o proză tip pamflet („Faună”) şi o caragialiană bucată despre mediul militar (Modernitate”), în aceeaşi cheie finală umoristico–ironică. În spunerea acestor „poveşti”, autorul a ales modalitatea clasică a unui narator obiectiv, prilej de a pune în scenă cu uşurinţă fapte şi întâmplări, mai puţin în povestirea care dă şi titlul cărţii, unde, în ramă, naratorul este „Mama Floare”, purtător de cuvânt al satului celor mulţi şi drepţi faţă cu aceia care au trecut de partea răului.


Povestirile lui Puiu Ursan se citesc cu mare plăcere, memorabile fiind atât întâmplările şi situaţiile ca atare, cât şi limba mustoasă a personajelor sale, cu accentul specific al fiecăruia dintre acestea. Nu ne rămâne decât să urăm cititorului lectură plăcută şi folositoare, şi, vorba autorului, „să auzim de bine”!

Ioan Radu Văcărescu