CuprinsConstantin Onişor, Dan Ionică, Paul Dănuţ Duţă
UE-27 şi Tratatul de la Lisabona
ISBN 978-973-7865-51-9
Sibiu, 2008
14,5x20,5 cm.
352 p.

Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene, semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre UE, pe 13 decembrie 2007 la Lisabona în Portugalia, ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2009. Cele mai importante prevederi se refera la UE care va avea personalitate juridică (până acum doar Comisia Europeană avea); funcţia de preşedinte al Consiliului European va fi transformată în una permanentă de Preşedinte al Uniunii, cu un mandat de 2 ani şi jumătate; va fi înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, cu numele oficial de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Politica Comună Externă şi de Securitate, numărul de comisii va fi redus cu o treime.
În ultimii 50 de ani, Europa s-a schimbat, la fel ca întreaga lume. Astăzi, mai mult ca niciodată, într-o lume globalizată în evoluţie constantă, Europa trebuie să facă faţă unor noi provocări.
Europa trebuie să se modernizeze, să dispună de instrumente eficiente şi coerente, adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni extinse la 27 de state membre, ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de astăzi. Prin urmare, regulile convieţuirii, înscrise în tratate, trebuie revizuite. Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007.
Tratatul de la Lisabona va permite adaptarea instituţiilor europene şi a metodelor lor de lucru, precum şi consolidarea legitimităţii democratice a Uniunii şi a valorilor sale fundamentale.
Tratatul de la Lisabona este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul unei conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi Parlamentul European. Înainte de a putea intra în vigoare, acest tratat trebuie să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre, conform propriilor reguli constituţionale. Se menţine Tratatul privind Comunitatea Energiei Atomice Europene (Euratom).
Procesul prin care s-a ajuns la adoptarea Tratatului de la Lisabona a durat şase ani şi a fost marcat de multe momente de blocaj, fiind probabil ca în viitor liderii europeni să opteze pentru semnarea de tratate în domenii specifice şi să evite procesul de obţinere a unui compromis pentru texte ce cuprind toate aspectele ce ţin de UE.
Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE, în vigoare fără a le înlocui. Tratatul pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.
În tratat este inclusă Carta Fundamentală a Drepturilor Omului, însă două ţări - Marea Britanie şi Polonia - şi-au exprimat rezerva şi au obţinut dreptul să nu aplice în sistemul lor constituţional acest document.
Importante schimbări pe care le aduce arhitecturii UE textul tratatului prevăd o Europa mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii eficiente şi modeme pentru o UE cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi.
Un element controversat al noului tratat, care a primit o serie de obiecţii din partea Poloniei, este schimbarea sistemului de vot. În acest moment, sistemul de vot este îngreunat de faptul că în multe domenii este nevoie de unanimitate pentru luarea deciziilor, iar în celelalte este nevoie de o largă majoritate. Tratatul de la Lisabona simplifică sistemul de vot astfel încât este nevoie ca 55% dintre statele membre să fie în favoarea unei decizii pentru adoptarea ei.
Aceste state trebuie să reprezinte cel puţin 65% din totalul populaţiei UE, dându-se astfel un rol mai important statelor cu o populaţie mai mare. Modificarea sistemului de vot nu va intra însă în vigoare înainte de 2014, aceasta fiind una dintre condiţiile impuse de Polonia pentru a semna tratatul.
O altă concesie obţinută de liderii polonezi prevede că o decizie a UE nu poate fi modificată fără unanimitate de voturi, situaţie care, practic, este foarte greu de obţinut. Astfel, în ciuda simplificării sistemului de vot, liderii UE au permis menţinerea unei piedici importante în procesul decizional.
Tratatul de la Lisabona este diferit de Constituţia Europeană, dar nu foarte. Nu se mai menţionează cuvântul Constituţie, atât de temut de britanici. Se face vorbire doar despre amendarea tratatului pe baza căruia funcţionează ceea ce este acum UE, tratat care există de 50 de ani.
După ratificarea Tratatului de la Lisabona, UE va avea un preşedinte, dar comparaţia care s-ar putea face cu preşedintele Statelor Unite nu este corectă. Deocamdată, cel puţin, preşedintele UE rămâne un simbol; va fi, ca şi până acum, Preşedintele Consiliului UE, doar că va fi aleasă o anumită persoană, care va sta în această funcţie timp de 2 ani şi jumătate. Această persoană va fi un politician de top, ales în unanimitate de primii miniştrii şi de preşedinţii statelor membre dar postului nu îi sunt acordate puteri executive.
Vechiul sistem de preşedinţie rotativă a Consiliului nu dispare, dar se schimba. Noul tratat prevede o preşedinţie compusă din trei state care vor prezida împreună reuniunile miniştrilor din Consiliu.