CuprinsConstantin Onişor, Adrian Marius Dobre, Paul Dănuţ Duţă
Parteneriat pentru Securitate..., concept strategic NATO
ISBN 978-606-8030-29-6
Sibiu, 2009
14,5x20,5 cm.
376 p.

Repoziţionarea structurilor militare NATO şi celor ale statelor membre în arealul sud-est european este determinată şi de problema generării crizelor în zonă, cum ar fi:
- criza resurselor energetice (cu potenţialitate de conflict generat de competiţia pentru controlul surselor de petrol şi gaze sau al căilor de transport terestru şi/sau maritim al acestora);
- crize de natură etnică şi religioasă (datorate erodării structurilor statale şi intereselor unor comunităţi locale);
- crize frontaliere (Rusia – Ucraina, R. Moldova – Ucraina, România – Ucraina, Caucaz, problema delimitării zonelor economice exclusive în Marea Neagră);
- crize provocate de dezgheţarea situaţiilor conflictuale (Transnistria, Kosovo, Grecia – Turcia);
- crize politice (rezultate din conflictul dintre tendinţele de democratizare a vieţii politice în ţări în care multă vreme au domnit regimurile totalitare şi reacţiile de opoziţie conflictuală provenite din reminiscenţele totalitarismului de tip comunist, religios sau de altă natură).
Ca rezultantă a evoluţiilor politico-militare la cele 17 baze (americane, britanice, ruseşti) se adaugă încă 4 noi baze militare (2 în România şi 2 în Bulgaria).
În plus, facilităţile militare se dezvoltă puternic la Marea Neagră (în special în România şi Bulgaria).

Pe fondul noilor provocări cu care alianţa se poate confrunta în viitorul apropiat, recent au fost lansate spre analiză o gamă de noi misiuni posibile.

Misiuni adecvate transformării NATO:
Apărarea împotriva rachetelor. Chiar dacăaliaţii au căzut de acordasupra existenţei şi naturii ameninţării puse de rachetele balistice (decembrie 2004), există încă divergenţe de vederi asupra modului şi timpului de manifestare a unei asemenea ameninţări. Cert este că Alianţa are deja în dezvoltare o serie de capabilităţi în acest domeniu.
Apărarea informatică (cyberdefence). Atacul cibernetic asuprainfrastructurii informatice a Estoniei a declanşat căutarea soluţiilor corespunzătoare necesare îmbunătăţirii abilităţii de protecţie a sistemelor informatice de importanţă vitală ale Alianţei împotriva atacurilor de acest gen. Misiunea poate beneficia de experienţa pe care NATO o are în operaţiile informative (INFOPS) şi astfel să identifice zonele unde se poate adăuga un plus de valoare capabilităţilor naţionale sau colaborării cu alte organizaţii cu competenţe în domeniu.
Gestionarea situaţiei maritime (Maritime domain awareness). Acestdomeniu, în care Alianţa are nevoie de vizibilitate este în acelaşi timp o capabilitate şi o misiune şi se manifestă, în mod similar, cunoaşterii situaţiei aeriene. Produsul va permite Alianţei să controleze activitatea desfăşurată în apele internaţionale, fapt ce se va dovedi de mare utilitate în soluţionarea crizelor.
Securitatea energetică este o altăprovocare cu care se va confruntaAlianţa în secolul XXI. Desigur că NATO nu este un actor principal în acest context, însă poate aduce un plus de valoare în anumite sectoare care rămân a fi identificate. Mai bine de 90% din comerţul mondial este desfăşurat pe mare, reprezentat, în principal, de petroliere şi de terminalele de la ţărm de preluare a hidrocarburilor, iar 65 % din consumul Europei occidentale de gaze naturale şi ţiţei tranzitează anual căile de comunicaţie maritime din Marea Mediterană, incluzând şi conductele care leagă Libia de Italia, Marocul de Spania. În acest context, este evident că securitatea maritimă, realizată cu forţele navale aliate, se constituie în precondiţie a securităţii energetice (de exemplu, Operaţia Active Endeavour).

NATO a încercat mult timp să-şi creeze o forţă rapidă, care să cuprindă infanterie, marină, forţe aeriene şi speciale care să poată fi desfăşurate în diverse regiuni în situaţii de criză. A fost declarată complet operaţională, la summit-ul NATO de la Riga. Proiectul nu a fost uşor de pus în practică pentru că statele membre preferă să-şi trimită oamenii în misiuni reale, actuale. Având în vedere că în prezent militarii din ţările NATO participă la operaţiuni din Afganistan, Irak, ţările respective sunt refractare când vine vorba de contribuţia la o forţă care nu se ştie când şi dacă va fi utilizată.
SUA şi-au redus dramatic angajamentul militar din Forţa Rapidă de Răspuns a NATO şi ameninţă să abandoneze trupele de elită de apărare a Occidentului. Doar 5% din trupele SUA sunt alocate acestei forţe. În timp ce pe hârtie NRF ar trebui să aibă 25.000 de militari, în realitate, ea, are jumătate din necesar. Lansarea forţei s-a făcut la propunerea secretarului american al Apărării de la acea vreme, Donald Rumsfeld, şi a fost anunţată la summit-ul NATO de la Praga în 2002.

Secretarul general al NATO afirmă că alianţa trebuie să joace un rol global însă nu va fi o organizaţie globală în sensul de a se extinde şi a accepta noi membrii din afara zonei tradiţionale transatlantice.
În primul rând, o confirmă Concepţia strategică din 1999: ameninţările la adresa securităţii NATO nu mai sunt locale, regionale şi unidirecţionale, ci globale - chiar virtual globale.
În al doilea rând, datorită caracterului universal al valorilor promovate, Alianţa are şi o datorie morală să meargă dincolo de frontierele tradiţionale şi să adopte astfel o perspectivă globală. NATO nu va fi nici o alianţă pur civilă, dar va trebui să-şi combine eforturile cu alte organizaţii de factură civilă, abordând global securitatea (comprehensive approach), în complexitatea dată de reţeaua de participanţi la menţinerea acesteia (networked security).
Abordarea globală a securităţii sau holistică, cum mai este denumită, urmăreşte angajarea unei game complete de misiuni potenţiale care cuprinde întregul spectru al tensiunii, de la prevenirea crizelor şi operaţiilor umanitare, şi până la operaţiile care implică lupta armată de mare intensitate.

Poate NATO merge la nivel global? Poate să stabilească parteneriate cu alte democraţii de pe glob, cum ar fi Australia, Noua Zeelandă şi Japonia sau chiar cu statele prietenoase din Orientul Mijlociu? O astfel de evoluţie a Alianţei este aprobată de administraţia americană, dar este controversat în opinia europenilor. Unii participanţi europeni au pus la îndoială viabilitatea argumentului că NATO ar putea oferi securitate la distanţă în diferite părţi ale lumii - cum ar fi Asia de Est sau chiar din Orientul Mijlociu. Ar trebui NATO să încerce să facă acest lucru, ar afecta capacitatea de a-şi îndeplini angajamentele de apărare faţă de membri curenţi? Mai mult decât atât, un NATO global ar putea risca o problemă politică, ar putea fi văzută ca o alianţă a democraţiilor din vest împotriva altora.
Cu toate acestea, globalizarea Alianţei este fezabilă atâta timp cât acesta se face selectiv, aşa cum a demonstrat un angajament actual al NATO în Afganistan. Poate că în viitor, NATO ar putea lua în considerare stabilirea de parteneriate mai strânse cu alte democraţii globale; cu toate acestea, în primul rând, ar trebui să termine afacerile în Europa. Existenţa unor conflicte îngheţate şi politicilor autoritare de la periferia Europei, au fost menţionate în acest context.