Anca Bejenaru
Riscuri şi strategii de supravieţuire în centrele de plasament
ISBN 978-606-616-109-1
Sibiu, 2014
12x20 cm
152 pag.

    În prezent, practica în domeniile care presu­pun munca cu copii și tineri, este puternic influențată de nevoia de a înțelege și de a măsura natura „riscului”. Un grup care a primit atenție specială, în termenii expunerii lor la riscuri, este reprezentat de copiii și tinerii din centrele de plasament. În România, ima­ginea copiilor din instituțiile de protecție, percepuți ca fiind în situație de risc, s-a construit la începutul anilor 1990, după căderea comunismului. După revoluție, imagini devastatoare din aceste instituții, au fost prezentate de media în întreaga lume. Astfel, România a devenit cunoscută la nivel internațional, ca țara în care, copiii abandonați sunt expuși la riscuri, care generează prejudicii majore pentru sănătatea mintală, fizică și siguranță personală. Deși în ultimii 20 de ani, s-au făcut progrese semni­ficative pentru dezvoltarea unor politici sociale eficiente și pentru asigurarea unor practici adecvate dezvoltării corespunzătoare a copiilor din centrele de plasament, percepția publică este încă dominată de imaginile din anii 1990.
    Această lucrare are la bază o cercetare empirică recentă, care și-a propus studierea experiențelor de viață ale copiilor din instituțiile publice și private din România.
    Prima parte a lucrării examinează factorii care au influențat construcția socială a imaginii copiilor și a tinerilor din centrele de plasament, dintre care: influența literaturii de specialitate, dominată de psiho­logia dezvoltării, mass-media și politicile sociale.
    Partea a doua prezintă rezultatele studiului empiric, conceput pentru a surprinde vocea copiilor și a tinerilor din centrele rezidențiale privind riscurile cu care se confruntă, influența construcției sociale a riscului asupra vieții lor de zi cu zi și strategiile adoptate de copii și tineri, pentru a se adapta în aceste medii. În acest scop s-au utilizat metode etnografice de tipul interviului narativ și a studiului de caz. Acest studiu dovedește că, tinerii și copiii nu doar că sunt capabili să identifice riscurile cu care se confruntă, ci solicită a li se oferi mai multe oportunități de a fi ascultați în problemele care-i privesc, de a-și prezenta nevoile lor reale și expec­tan­țele pentru viitor. Dintre categoriile de risc discutate de tineri și copii menționăm: riscurile rezultate în interacțiunea lor cu colegii de centru și cu personalul, riscurile rezultate din practicile sociale defectuoase și aplicarea inadecvată a măsu­rilor sociale susținute de politicile în domeniu, temerile tinerilor și a copii­lor față de viitor și față de reprezentarea socială negativă.
    Conștientizarea riscurilor din interiorul centre­lor de plasament, dar și a imaginii sociale construite în exterior, conduce la dezvoltarea ș adoptarea unor strategii atitudinale și comportamentale specifice de adaptare. Cu cât riscurile identificate de tineri sunt mai importante, cu atât strategiile lor sunt mai bine definite. În instituțiile clasice, de mari dimen­siuni, tinerii ne învață „lecția supraviețuirii”.
            Lucrarea se încheie cu implicații pentru poli­ticile sociale și pentru practica din sfera asistenței sociale a copilului instituționalizat, dar și pentru cercetarea din sfera construcției sociale a copilului și a copilăriei, subdezvoltată în prezent în România.

Anca Bejenaru