Corneliu Moșoiu
Repere genetice în psihologie
ISBN 978-606-616-402-3
Sibiu, 2020
14,5x20,5 cm
160 pag.

  Genetica reprezintă studiul transmiterii și variației caracterelor ereditare la nivel individual și populațional. Genetica umană se ocupă cu studiul științific al variabilității genetice la om.
  Studierea geneticii umane este necesară pentru a putea înțelege funcționarea propriei ființe. Interesul pentru genetică este, dincolo de specia umană, cu referire la mecanismele variației genetice precum și la sursele și transmiterea acestei variații în cadrul diferitelor specii.
  Mendel a studiat modul în care trăsăturile sunt transmise de la părinți la descendenți. El a observat că organismele moștenesc trăsături prin „unități de moștenire” discrete. Acest termen, este o primă încercare de definiție, oarecum ambiguă, a ceea ce astăzi se numește genă.
  Moștenirea trăsăturilor la nivel molecular încă este de interes dar genetica modernă s-a extins dincolo de moștenire la studierea funcției și comportamentului genelor. Structura și funcția, variația și distribuția genelor sunt studiate în contextul celulei, organis-mului și al populației. Genetica are în prezent subdomenii bine conturate cum ar fi genetica moleculară, epigenetică și genetica populației. Organismele studiate în genetică acoperă toate domeniile vieții.
  Procesele genetice funcționează în simbioză cu mediul și experiențele unui organism, pentru a influența dezvoltarea și comportamentul. Mediul intracelular sau extracelular, al unei celule vii sau al unui organism, poate activa sau dezactiva transcrierea genei în proteinele ce caracterizează fenotipul.
  Caracterul aplicativ este mai important decât cel fundamental deoarece investighează contribuția genetică la vulnerabilitate pentru apariția bolilor cum ar fi cancerul, bolile de inimă, diabetul etc. Este și un instrument important în studiul evoluției speciei umane. În acest sens cea mai mică entitate analizabilă din punct de vedere al geneticii comportamentale este formată dintr-un grup de celule la care structurarea legăturilor din interiorul grupului reprezintă experienţa. Hărţile experiențelor sunt apoi utilizate drept cărămizi ce constituie în final experienţa noastră globală. Este de remarcat faptul că atât sistemul imun cât şi sistemul nervos sunt sisteme de recunoaştere dar cu un grad de complexitate mult mai mare din partea sistemului nervos deoarece acestea trebuie:
 - clasifice, să categorizeze întreaga experienţă senzorială
 - să construiască pe baza primei categorizări, incremental un model al lumii
 - în absenţa unui program specific sau a unor instrucţiuni specifice să descopere o astfel de structură

  Pentru a reuşi să explice toate acestea Edelman a propus teoria selecţiei somatice ce are loc pe parcursul vieţii individului. Sistemul nervos este în mod fundamental un sistem de recunoaștere a tiparelor adaptive mai degrabă decât un sistem logic. Structurile psihologice implementate de structurile neuronale sunt structuri finite, cu o rezoluție finită asupra realității și experienței lor. Ele nu pot cunoaște o realitate infinită în totalitatea ei, prin urmare nici nu încearcă să o facă, deoarece ar fi extrem de costisitoare în termeni de timp și resurse. Sistemul nervos nu este o colecție de dispozitive logice și nici de dispozitive care caută adevărul. În schimb, sistemul nervos a dezvoltat o strategie de recunoaștere a tiparelor adaptative care permite ca mediul să fie perceput și procesat cognitiv sau „imaginat” pe baza naturii finite a experienței sale. Sistemul nervos este capabil să construiască o varietate aparent infinită de aproximări cognitive cu un grad mai mare sau mai mic de corespondență cu trăsăturile reale ale realității pe care o experimentează. Putem vorbi de ignoranța neuronilor deoarece aceștia experimentează lumea prin intermediul proceselor ce au loc la nivelul membranelor biologice în contextul mediului intern al organismului.
  Astfel putem urmări apariția fenotipului pe baza genotipului – explicat de genetică și epigenetică – în cursul dezvoltării organismului. Ulterior prin creșterea complexității sistemului selecția comportamentelor apare ca răspuns la sistemele de feedback cognitiv sau hedonic.