Anca Sîrghie
Radu Stanca și Sibiul Ediţia a doua revizuită şi adăugită
ISBN 978-606-616-453-5
Sibiu, 2022
14,5x20,5 cm
394 pag.

      De ce titlul Radu Stanca și Sibiul? Pentru că oricât de bună influență formatoare a avut Clujul asupra sa înainte de anul 1940 și oricât de mult visase împlinirea proiectului euphorionist tot în capi­tala culturală a Transilvaniei, în fapt la Sibiu el s‑a realizat ca actor și regizor. Tot aici a găsit seve de inspirație poetică, așa ca nicăieri altundeva. Seismica celor două decenii sibiene (1940‑1961) din existența lui Radu Stanca merită cercetată ca o perioadă de sine stătătoare, dar fără vreo intenție de decupare. Cele două decenii se cer interrelaționate cu tot ce venea din afara lor.
      Ținta noastră în demersul pe care îl inițiem, de extindere a unui articol evocator din ceas sărbătoresc într‑o carte mai largă, este să descoperim pe adevăratul Radu Stanca, cel de dincolo de realitatea carnavalescă prin care a fost nevoit să treacă. Când i‑a impus eșichierul social‑politic o asemenea dedublare? Exact atunci când, cu tot ce acumulase, trăgând cu bine sevele din rădăcinile înfipte în pământul reavăn ce‑l nutrise, putea să rodească sublim. Avea să o facă mai ales rămânând în propria cochilie. O simțeau din plin mai ales tinerii actori pe care îi forma pentru scena sibiană. Ei realizau că regizorul acesta citea alte cărți decât ei și lectura lui era nu doar mai bogată, ci și total diferită, da, chiar inaccesibilă unor novici ai teatrului, pentru că lor le lipsea deschiderea filosofică a regizorului și cultura clasică asimilată sistematic, cu mult discernământ într-un traseu temeinic parcurs anterior.
      Așa cum ne propuneam scriind teza de doctorat susținută în data de 7 mai 1981 la Facultatea de Filologie din Cluj, cu tema Radu Stanca – Studiu monografic, nu acolo și atunci putusem să dăm biografiei locul cuvenit, ci într‑o lucrare ulterioară. Astfel formulam un asemenea proiect de viitor: „Neîndoios că biografia oferă în cazul poetului-dramaturg de la Sibiu date de o inestimabilă impor­tanță pentru înțelegerea operei. Am fost însă obligați, dată fiind amploarea subiectului ales, să rezervăm biografiei propriu‑zise locul mai amplu cuvenit doar într‑o viitoare carte, consacrată acestei teme, favorizând permanent opera în abordarea ce urmează în lucrarea de față. Opțiunea noastră se fondează pe adevărul general că opera este fructul suprem al vieții unui scriitor. Pornim și de la convingerea cu valoare aplicată că în cazul lui Radu Stanca lipsește încă un instrument de cunoaștere, important în primul rând pentru perceperea operei, și doar în mai mică măsură a vieții scriitorului, și anume atât cât o biografie poate oferi noi căi de acces spre esența universului artistic al autorului.”
      În jurul anului 1980 traversam încă o perioadă de pionierat în cercetarea autorului, cea în care apăreau primele ediții cu poezia și cu creația sa dramatică ori publicistică. După următorii trei lustri, privirea noastră s‑a oprit părtinitoare numai asupra activității regizorale și operei sale originale dedicate teatrului.
      Există în acea lucrare numeroase pagini dedicate Sibiului, dar socotim că ele nu reflectă îndeajuns importanța pe care orașul de pe malurile Cibinului a avut‑o în destinul creator al acestui genial plămăditor al slovei, ca poet și ca dramaturg. O mai dreaptă și echilibrată prezentare a raportului dintre biografie și creație artistică aveam să o asigurăm în ediția realizată de noi în colaborare cu profesorul universitar Marin Diaconu, Radu Stanca, Profil spiritual.
       Targetul nostru a fost să oferim cititorilor o panoramare cu viziune de sinteză asupra realizărilor unui talentat scriitor român contemporan, pe care destinul l‑a izbit cu puterea valurilor mării în furtună, dacă avem în vedere faptul că perioada propice a afirmării lui ca dramaturg a coincis în mod nefast cu deceniul proletcultismu­lui, când niciuna dintre inițiativele sale de afirmare scriitoricească nu a putut rodi. Acestei ediții avea să‑i urmeze la distanță de un an cartea noastră intitulată în mod voit mai fantezist Radu Stanca, Evocări și interpretări în evantai, în care am păstrat deschiderea celei precedente, cu necesarul adaos al unor mărturisiri datorate actorilor și prietenilor care își aminteau de Radu Stanca, cei mai mulți decedând la scurt timp după apariția noii cărți. Satis­facția noastră a fost tocmai aceea a intuiției cu care am sondat un asemenea eșantion al contemporanilor autorului‑regizor. Trimiterile pe care le facem la activitatea lui Radu Stanca la Sibiu sunt numeroase, dar deloc organizate spre scopul de a ilustra raportul omului slovei cu un spațiu care i‑a fost benefic creației.
      Iată de ce simțim datoria să venim cu o nouă carte, una centrată pe exact un anumit segment din evoluția omenească, profesională, socială și creatoare a acestui spirit artistic de elită al Transilvaniei din secolul al XX‑lea.
      Întărim o tradiție onorantă a celor care au dedicat volume faste poeților, prozatorilor, criticilor literari și dramaturgilor, pictorilor, arhitecților, fotografilor și sculptorilor care au imortalizat imaginea urbei. Sibiul, „conglomeratul cu iz medieval”, cum l‑a definit Mircea Braga într‑o asemenea antologie intitulată Sibiu Hermannstadt în scrisori sentimentale, și‑a pus cu discreție amprenta asupra vieții și creației lui Radu Stanca. Atât de profund a cunoscut el urbea și împrejurimile ei, îndrăgostindu‑se de ele, încât la ochii orașului, care te măsoară de pe acoperișuri, te urmăresc și chiar te pot obseda, Radu Stanca a adăugat propriul ochi. Cu ochiul lui lăuntric el a privit spre tot ce‑l înconjura, descifrând taine ce scapă celor mai mulți locuitori ai orașului‑burg. De la comentariile sale, poți înțelege mai bine identitatea inconfundabilă a acestui spațiu transilvan, ce alternativ este binecuvântat, tragic sau blestemat, după starea lui sufletească. Între autorul Horei domnițelor și Sibiu există un raport de reciprocitate. Oare nu ar putea să pară prea localistă o asemenea proiectare? Ca să dau răspuns acestei întrebări, va fi nevoie de o abordare mai largă, iar mesajul își va face loc undeva spre finalul cărții de față, așa cum i se cuvine. Prioritate au alte capitole, înșirate ca argumente dintru început, în continuare.

Anca Sîrghie