Cornel Crăciun
Pagini de artă românească - Culegere de texte (secolul XX)
ISBN 978-606-616-132-9
Sibiu, 2014
14,5x20,5 cm
264 pag.

      Prezentul volum vine în continuarea firească a imaginii creionate în antologia File de artă românească pentru a oferi o panoramă cât se poate de cuprinzătoare a evoluţiei actului creator românesc pe durata secolului XX. Făcând din nou apel la materialele conţinute în aceeaşi revistă-martor (Studii şi Cercetări de Istoria Artei) a evenimentelor derulate – ca durată şi intensitate – în anii comunismului şi surprinzând mutaţiile de valori şi de discurs interpretativ pe durata celor două decenii de funcţionare, textele culegerii se referă atât la domenii de profil creator oarecum surprinzătoare în acest context (precum critica de artă şi arta decorativă), cât şi la teritorii artistice cu puternice tradiţii şi cu rezultate remarcabile: grafica şi teatrul românesc.
      Un prim punct de interes îl constituie analiza activităţii de cronicar şi critic artistic a poetului Tudor Arghezi. Plasată temporal înaintea Primului Război Mondial, această activitate vine să completeze – inedit şi benefic – profilul unei personalităţi creatoare cu opinii ferme şi precis formulate.
      Articolul cu referinţă decorativă datorat lui Traian Duşa are în vedere analiza detaliată a „Sălii de oglinzi” din incinta complexului Palatului Culturii din Târgu Mureş. Dincolo de noutatea unui astfel de demers interpretativ, trebuie să amintesc faptul (onorant pentru seminarul nostru) că un fost student al specializării Conservare-Restaurare a abordat un subiect referitor la valenţele secesionismului în Târgu-Mureş, lucrarea mergând oarecum pe urmele trasate de ilustrul său înaintaş.
      Capitolul dedicat graficii româneşti pe durata secolului XX este structurat după aceleaşi doua direcţii esenţiale. Prima dintre acestea face referiri generalizatoare la gravura interbelică, la afişul cu conţinut militant şi ilustraţia de carte. Cea de a doua direcţie este focalizată asupra creatorilor propriu zişi: B'Arg (Ion Bărbulescu), Jules Perahim şi marele gravor Gabriel Popescu. Atragem în mod particular atenţia asupra acestuia din urmă, atât din perspectiva valorii recunoscute a creaţiei sale, cât şi din aceea a autoarei articolului care este dedicat gravorului: Viorica Marica, una dintre cele mai calificate cunoscătoare ale domeniului grafic autohton şi internaţional.
      Capitolul cu cea mai mare „greutate” în ponderea culegerii de faţă este cel concentrat asupra domeniului teatral. Fie că este vorba despre notaţii generalizatoare cu referinţă la domeniul artistic enunţat, fie că analizează creaţia unor dramaturgi, actori sau regizori de primă marime, parcurgerea acestor pagini este absolut obligatorie pentru înţelegerea corectă a climatului epocii, pentru distingerea liniilor de forţă ale creaţiilor autohtone, pentru surprinderea capacităţii de dialog rezonant între spiritualitatea românească şi cea europeană. Tradiţia iniţiatorilor din secolul XIX este continuată, la acelaşi nivel de implicare, atât în prima jumătate a secolului XX, cât şi pe durata anilor comunismului. Modificările care intervin după 1950 sunt doar de natură formală, exterioară, structura solidă, compactă, rămânând aceeaşi şi rezistând – în cazul creatorilor autentici – intruziunii propagandistice a politicului.     

Autorul