Gabriela Albu
Metafora nopţii în lirica lui Eminescu şi a lui Blaga
ISBN 978-606-616-043-8
Sibiu, 2012
14,5x20,5 cm
192 pag.

      „Metafora nopţii în lirica lui Eminescu şi a lui Blaga” este concepută ca o viziune comparatistă asupra metaforei nopţii în contexte lirice aparţinând celor doi poeţi şi îşi propune să investigheze, prin analiza comparativă cu precădere, valenţele nopţii, realizând, apoi, o identificare şi sistematizare a similitudinilor, precum şi a diferenţelor de viziune poetică asupra nopţii.
      Abordarea acestei teme a constituit o reală provocare, dat fiind faptul că cercetarea operelor lirice ale celor doi mari poeţi este aparent exhaustivă.
      Noosfera blagiană, ce redă chiar esenţialul structurii blagiene, („nous” – spirit, „sferă” – globalitatea diferitelor nivele ale semnului, precum şi sfera ca arie semantică a realităţii din care ficţiunea poetului redă crâmpeie, viziuni globale, viziuni fulgurante) este e componentă inter- şi supra-contextuală, ce se constituie într-un sistem al semnificaţiilor şi al imaginilor. Nicidecum simplă adiţionare de semne, ne avertizează Alexandra Indrieş, noosfera este un supra-semn, ce presupune o „ierahizare a semnelor într-un sistem selectiv şi dinamic”.
     Raportându-ne la definiţia amintită, considerăm că analiza noastră poate constitui o completare a noosferei blagiene.
     De ce Mihai Eminescu şi Lucian Blaga? Pentru că regimul nocturn a fost considerat de majoritatea cercetătorilor drept o preferinţă şi o opţiune comună celor doi.
      Dacă lirica eminesciană este marcată de ideile filozofice ale lui Kant, Hegel, Schopenhauer, evoluţia spirituală a lui Blaga a avut alte repere filosofice şi estetice: expresionismul german, existenţialismul, simbolismul francez, avangardismul european.
      Proiecţia sau reflectarea în lirică a acestor convingeri filosofice sau estetice a convertit şi sensurile metaforei nopţii, neputând ignora nuanţele de comunicare sau evoluţia sensurilor dobândite de metafora nopţii într-un anumit context istoric, cultural şi spiritual. Cultul nopţii sugerează nostalgia arhetipalului, a increatului.
      Având în vedere diferenţele evidente de orientare, demersul nostru va încerca relevarea, prin intermediul unei analize comparative deosebit de riguroase, aprofundate până la detaliu, căreia i se subsumează analiza stilistică, statistică, distribuţională, trăsăturile comune şi cele care îi diferenţiază pe Eminescu şi pe Blaga din perspectiva realizării metaforei nopţii.
      Este de la sine înţeles că termenul „noapte” nu poate fi considerat în absenţa luminii, cu care se află într-o unitate dialectică, un „cuplu” indestructibil, aşa încât vom aborda, în chip firesc, şi relaţia lumină-întuneric, zi-noapte, diurn-nocturn în operele lirice ale celor doi poeţi.
      Semantica şi stilistica acestor opoziţii pot dezvălui cum fiinţează în text structuri de ultimă reducţie.
      În vederea evidenţierii acestor aspecte, s-a pornit de la numeroasele definiţii şi clasificări pe care le comportă metafora, oprindu-ne asupra a două direcţii consacrate: cea tradiţională, ce priveşte metafora ca trop, ce a condus la fundamentarea teoriei substituţiei, şi cea modernă, în cadrul căreia au fost abordate teoria tensiunii şi cea conceptuală.
      Abordarea metaforei nopţii nu constituie un aspect inedit, în acest sens existând multiple preocupări. Regimul nocturn şi cel diurn, precum şi problematica relaţiei conturate în contextele lirice eminesciene şi blagiene au suscitat mereu interesul exegeţilor.
      „Păcatul”, în sens metaforic, în care au căzut majoritatea studiilor întreprinse în direcţia amintită, a fost acela al „alunecării” dinspre o analiză riguroasă a metaforelor luminii, întunericului şi a relaţiei dintre cele două elemente înspre o cercetare de tipul „author- oriented”.
      Cercetarea noastră vizează o documentare amplă şi riguroasă a direcţiei investigate, sursele consultate fiind consacrate în domeniu.
      În acest sens, este esenţial să-i amintim pe Tudor Vianu, Eugen Todoran, Alexandra Indrieş, Ion Pop, Ileana Oancea, Ioana Em. Petrescu, Liviu Rusu, George Gană, Gh.Bulgăr, Dumitru Irimia, Dumitru Micu.
      Considerăm, fără falsă modestie, că cercetarea noastră, atât prin vastul material consultat şi valorificat creator, cât şi prin metodele utilizate, va reuşi să contribuie, într-o anumită măsură, la completarea noosferei blagiene, şi va întări credinţa că în opera unui autor de talia lui Eminescu se vor identifica pemanent direcţii noi de cercetare ce vor desăvârşi profilul acestuia.
      În ciuda diferenţelor evidente de orientare, de formule lirice, cei doi poeţi şi-au manifestat opţiunea pentru regimul nocturn, un nocturn nuanţat însă şi marcat de prezenţa luminii evanescente, fie ea selenară, crepusculară, septentrională.
      Vom încerca să demonstrăm, apelând la contextele lirice inven- tariate ferm, consubstanţialitatea lumină-întuneric, unitatea dialectică a celor două concepte şi regimul osmotic, aparent paradoxal, al convie- ţuirii întuneric-lumină.
      O altă direcţie a investigaţiei va încerca să confirme oglindirea ideologiilor în care se înscrie fiecare dintre poeţii amintiţi la nivel de concept: modul în care este realizată metafora nopţii va demonstra apartenenţa lui Eminescu la ideologia romantică şi la cea modernistă, prin cultivarea unei poetici „nuanţate” a contrariilor, a opoziţiilor, ca mod de fiinţare a operei sale la toate nivelurile; în ceea ce-l priveşte pe Blaga, vom încerca să susţinem, prin demersul nostru, caracterul modernist al liricii sale, deci situarea acestuia, şi din punct de vedere ideologic, cel puţin parţial, în descendenţă eminesciană.
      Drept urmare a celor două premise enunţate anterior, se conturează în mod evident o a treia: evidenţierea similitudinilor şi a diferenţelor pe care le comportă viziunile poetice ale celor doi poeţi din perspectiva realizării metaforei nopţii.
      Vom încerca, de-a lungul periplului nostru „nocturn” să păstrăm o atitudine echilibrată atât în ceea ce priveşte considerarea metaforei; departe de a fi clarificată, dovadă în acest sens fiind cel puţin cele trei teorii ce vor fi detaliate corespunzător, metafora devine din ce în ce mai mult obiectul unor controverse imposibil de anulat printr-un punct de vedere unitar.
      Se cuvine, totuşi, să remarcăm faptul că interesul nostru înclină în direcţia celor două teorii moderne, cea a tensiunii – analizele realizându-se la nivel contextual, contextul fiind elementul relevant al existenţei metaforei şi, mai ales, în direcţia teoriei conceptuale.
      Realizarea sensurilor simbolice se produce prin interacţiune semantică, între termeni şi context, procesul fiind reciproc: contextul impune sensurile sale asupra termenului reliefat/ considerat, iar acesta, devenit simbol, iradiază sensul său asupra contextului.
      În ciuda multitudinii valenţelor pe care le comportă metafora nopţii în operele lirice ale celor doi poeţi, mereu va exista o moleculă – „monadă” ce va face imposibilă „devoalarea” totală a acesteia la nivel verbal.