Anca Sîrghie
Memorandistul Nicolae Cristea şi epoca sa - ediţia a II-a
ISBN 978-606-616-036-0
Sibiu, 2011
14,5x20,5 cm
248 pag.

    Dacă s-ar încumeta cineva să alcătuiască o listă a marilor „nedreptăţiţi sau uitaţi“ ai istoriei şi ai culturii româneşti, fără îndoială că numele lui Nicolae Cristea ar figura printre ei. În adevăr, puţini ştiu astăzi – chiar din mediile culturale sibiene – cine a fost Nicolae Cristea, ce a reprezentat el în istoria marilor bătălii ale românilor transilvăneni pentru salvarea limbii şi a fiinţei noastre naţionale în a doua jumătate a veacului al-XIX-lea şi în chip deosebit după crearea statului dualist austro-ungar, în 1867. După cercetări temeinice în arhive şi biblioteci vreme de aproape 15 ani, cartea doamnei profesoare Anca Sîrghie vine să pună în lumină viaţa şi activitatea prestigioasă pe care a desfăşurat-o Nicolae Cristea mai bine de patru decenii în slujba neamului său. El face parte din „Şcoala lui Şaguna“, alături de colegii săi de la Institutul teologic – pedagogic sau de la „centrul“ mitropolitan din Sibiu, Nicolae Popea, vicarul lui Şaguna, devenit episcop al Caransebeşului, profesorii Ioan Popescu şi Zaharia Boiu, preotul răşinărean Sava Popovici-Barcianu, toţi patru membri ai Academiei Române, sau mai tinerii Ilarion Puşcariu, Daniel Popovici-Barcianu şi Dimitrie Comşa, bursieri ai lui Şaguna, dar care vor activa la Sibiu după moartea lui. Fiecare şi-a slujit Biserica şi neamul, fie la altar, fie la catedră, fie prin scris, cu devotamentul specific epocii şaguniene şi post-şaguniene, pentru o perioadă scurtă.
    Spre deosebire de marii săi contemporani menţionaţi aici, care şi-au slujit Biserica şi neamul mai cu seamă ca dascăli de teologie, Nicolae Cristea a stat la catedră mai puţin (1863-1865 şi 1870-1873), deşi făcuse studii temeinice de filozofie-istorie la Universitatea din Leipzig. Drumul său a fost altul şi anume, implicarea conştientă şi responsabilă în lupta naţional-politică a românilor transilvăneni prin Partidul Naţional Român al cărui membru activ a fost de la înfiinţarea acestuia, în 1869, culminând cu lucrarea sa în mişcarea memorandistă, care se va sfârşi cu o condamnare de 8 luni, pedeapsă pe care o va executa în închisoarea de la Vaţ în Ungaria (1894-1895). Nicolae Cristea rămâne însă, în istoria culturii româneşti, ca şi în istoria luptei noastre naţionale, ca ziarist de mare prestigiu. În octombrie 1865 el va prelua, de la colegul său Zaharia Boiu, conducerea ziarului „Telegraful Român“, ctitorit de Andrei Şaguna, pe atunci „gazetă politică, industrială, comercială şi literară“. Timp de 18 ani, a reuşit să ridice prestigiul acestui ziar – cu apariţie intermitentă până azi – încât însuşi Şaguna a rânduit prin testament ca Nicolae Cristea să rămână la conducerea ziarului „cât îi va plăcea“. Să ne gândim numai la articolele şi dările de seamă detaliate din timpul Războiului de independenţă al vechii Românii sau la atitudinea demnă pe care a luat-o ziarul în perioada când ministrul şovin Trefort Agoston a iniţiat cunoscutele legi şcolare din 1897 şi 1883. Datorită prestigiului pe care şi l-a câştigat ca ziarist, istoricul american Keith Hitchins de la Universitatea statului Illinois S.U.A. îl aşează pe Cristea alături de George Bariţiu, Nicolae şi Aurel Mureşianu şi Ion Slavici, în istoria presei româneşti din Transilvania (Studii de istorie modernă a Transilvaniei, Cluj, 1970, p.123). Din nefericire conjunctura politică i-a fost defavorabilă, căci în octombrie 1883 a fost pus în situaţia de a se retrage de la conducerea ziarului, din cauza unui articol scris împotriva primului ministru ungar Tisza Kalman.
    În sfârşit, nu poate fi trecută cu vederea lupta lui Nicolae Cristea pentru formarea unei „clase meşteşugăreşti“ din rândul românilor transilvăneni. La îndemnul marelui său mentor Andrei Şaguna, a iniţiat şi a condus timp de trei decenii „Reuniunea Sodalilor Români din Sibiu“ (1867-1897), prima de acest fel din Transilvania (urmată de una în Braşov în 1869, alta în Cluj în 1874, conduse tot de preoţi).
    Iată motivele pentru care salutăm cu multă bucurie apariţia cărţii doamnei Anca Sîrghie, care va arunca vălul uitării de pe numele acestui vrednic fiu al Sibiului şi-l va reda istoriei noastre naţionale ca preot, profesor, ziarist, îndrumător al meseriaşilor şi militant pentru drepturile naţional politice ale românilor transilvăneni.

Preot Profesor Dr. Mircea Păcurariu