Gheorghiță Marius Duca Intervenția factorilor stresanți în definirea bacteriomului și răspunsului imun la ierbivorele mari
ISBN 978-606-616-431-3
Sibiu, 2021
17,6x25 cm
180 pag.
Gheorghiță Marius Duca
Intervenția factorilor stresanți în definirea bacteriomului și răspunsului imun la ierbivorele mari
ISBN
978-606-616-431-3
Sibiu, 2021
17,6x25 cm
180 pag.
Controlul bolilor microbiene la animalele de fermă se realizează în mod curent prin aplicarea de vaccinuri, medicamente chemoprofilactice şi antibiotice. Utilizarea excesivă şi neraţională a ultimelor două categorii de produse în efectivele de animale de producţie, a dus la amplificarea riscurilor referitoare la sănătatea umană şi mediu, îndeosebi prin creşterea incidenţei bacteriilor rezistente la antibiotice în lanţul alimentar. Organizaţia Modială a Sănătăţii a accentuat, în acest context, necesitatea aplicării unor metode profilactice alternative, ecoprotective, de prevenţie a bolilor infecţioase.
Sistemul imun reprezintă unul din cele mai sensibile „radare” ale organismului. Monitorizarea modificărilor la nivelul acestuia poate furniza informaţii utile pentru crescător privind asigurarea condiţiilor optime de întreţinere şi bunăstare. Experimentele timpurii, bazate pe observaţii practice asupra instalării şi persistenţei imunităţii faţă de diferiţi agenţi patogeni, au realizat conexiunea ştiinţifică indisolubilă între boala infecţioasă şi sistemul imun. Acest sistem a fost considerat ca având drept unic rol asigurarea, prin mecanisme specifice, a protecţiei antimicrobiene a organismului infectat. Cercetările ulterioare, efectuate pornind de la demonstrarea acestui precept, subliniază aspectele filogenetice particulare şi analizează modul în care intervine determinismului genetic în reglarea răspunsului imun (Wraith şi Nicholson, 2012).
Este surprinzătoare incidenţa relativ redusă a proceselor infecţioase în condiţiile în care pe suprafaţa şi chiar în interiorul corpului (uman sau animal), în mediul înconjurător, există un număr atât de mare de microorganisme. Rezistenţa genetică sau acţiunea corelată a unei serii de mecanisme protectoare pot reprezenta explicaţii ale acestui fenomen. Cele două laturi ale răspunsului postagresional sunt exprimate prin implicarea simultană a efectorilor umorali şi celulari, specifici şi nespecifici, care acţionează local şi sistemic.
Rezistenţa naturală (înnăscută) este influenţată alături de constituţia genetică, de sistemul endocrin şi nivelul nutriţional asigurat. La realizarea ei concură barierele anatomice, fagocitoza și efectorii umorali nespecifici (complement, lizozim, preperdina, lactofenina). Intervenţia lor este imediată, iar amplitudinea răspunsului nu este influenţată de un contact anterior cu agenţii infectanţi. Alerta efectorilor imuni nespecifici atrage după sine sensibilitatea celulelor imunocompetente cu activitate specifică şi exprimarea răspunsului adaptativ, intensitatea căruia este dependentă de existenţa memoriei imunologice (Spînu, 1991). În context tehnologic, răspunsul sistemului imun adaptativ este în general bazat pe intervenţiile imunoprofilactice şi poate fi o condiţie care să impieteze asupra bunăstării animalelor (de ex., reacţii adverse postvaccinale).
Termenul de bunăstare este de obicei folosit pentru a cuprinde două concepte diferite, unul referindu-se la sănătatea psihică şi la evoluția sănătăţii animalelor; celălalt la calitatea sentimentelor animalelor. Bunăstarea depinde de asigurarea necesităţilor animalului pentru apă, mâncare, confort termic, lumină, spaţiu vital, caracteristicile mediului ambiant, interacţiune socială si pentru menţinerea sănătăţii. Problemele legate de bunăstare pot apărea fie din lipsa cunoştinţelor legate de aceste nevoi, fie din cauza neaplicării în practică a acestor cunoştinţe. Datorită schimbărilor majore care au avut loc în ultimul timp pe toate planurile economice, la nivel mondial, oficialităţile care se ocupă de sănătatea şi bunăstarea animalelor au adoptat o serie de legi care în primul rând protejează şi sunt în favoarea animalelor, iar în al doilea, acoperă latura economică a creşterii acestora (Ferşedi, 2007).
Principalele arii vizate de catre legislaţia din Comunitatea Europeană, care implică activităţi umane realizate în conexiune cu efectivele de animale şi în cadrul cărora se impune elaborarea şi aplicarea unor măsuri de protecţie privind sănătatea şi bunăstarea animalelor sunt: transportul, creşterea in sistem intensiv, experimentele efectuate pe animale, abatorizarea etc. Urmărind bunăstarea animalelor, au fost introduse sisteme de creştere apropiate de cele din mediul natural (“free range”). Atât la nivel naţional cât şi internaţional, s-au implementat legi foarte stricte, care se referă la condiţiile care trebuie asigurate în timpul transportului, astfel încât animalele să fie supuse condiţiilor de stres cât mai puţin posibil, evitându-se astfel apariţia condiţiilor care ar favoriza îmbolnăvirea animalelor şi indirect, pierderi economice importante.
Evoluţia medicinei din ultimii ani a făcut posibilă descoperirea unor noi boli şi a terapiei acestora, în paralel fiind elaborate legi referitoare la toate acţiunile sanitare obligatorii, atât pentru animalele de fermă, cât şi pentru cele de companie. Aplicarea acestor acţiuni sanitar-veterinare nu are însă întotdeauna rezultatul scontat, determinând, din contră, apariţia unor situaţii defavorabile sănătăţii şi bunăstării animalelor, care, în anumite cercuri, pot crea impresia inutilităţii sau caracterului negativ al acestor acţiuni. Pentru creşterea eficacităţii diferitelor vaccinuri s-au efectuat cercetări în direcţia descoperirii sau perfecţionării substanţelor adjuvante. Stabilirea efectelor unor extracte vegetale asupra sistemului imun şi productivităţii se înscrie în cadrul general al unor studii detaliate, începute în anii ´70, care urmăresc descoperirea, caracterizarea şi utilizarea unor compuşi din plante conţinând elemente imunomodulatoare (imunostimulatoare sau antiinflamatoare), care să asigure o alternativă eficace, mai apropiată de biologic decât adjuvanţii de sinteză (Liu şi Ng, 2000; Herbert, 1991; Hirazumi şi col., 1996; Nores şi col., 1997; Paul şi Saxena, 1997; Quershi şi Ali, 1996; Ivanovska şi col., 1996; Wong şi Tan, 1996, Zhang şi Tizard, 1996; Jyonouchi şi col., 1991, 1992, 1994, 1995; Kuttan, 1996; Riggs şi col., 1997; Ronco, 1995, Villacres-Eriksson şi col., 1997; Weng şi col., 1987).
Creşterea animalelor în România include, în mod tradiţional, speciile adaptate la caracteristicile geo-climatice autohtone. Astfel, cu rezultate economice deosebite au fost crescute de-a lungul timpului în principal ierbivore, profitându-se de păşunile şi livezile extinse şi de posibilităţile de producere a furajelor conservate (fân, siloz). Un alt argument extrem de important în favorizarea ierbivorelor ca specii de elecţie pentru zootehnie a fost reprezentat de lipsa competiţiei pentru hrană cu omul, prezentă în cazul păsărilor şi porcilor. Astfel, au fost promovate diferite rase de bovine, predominând cele pentru carne-lapte, la care performanţele productive au fost ameliorate constant în direcţia menţinerii rezistenţei la boli şi cai semigrei, în special pentru munca din gospodărie şi cea a câmpului.
Zootehnia modernă pledează pentru tehnologii avansate, cu efective mici, mijlocii şi mari, care iau în considerare toate interrelaţiile şi realizează un compromis acceptabil între biologia, fiziologia, etologia taurinelor în funcţie de rasă, categorie de vârstă şi de producţiile şi dezideratele economice, tehnice, igienico-sanitare şi ecologice (Man şi col., 2002). Sistemele intensive sunt sisteme de creştere care asigură condiţii potrivite din punct de vedere al cerinţelor de mediu şi hrană, se folosesc pentru rase selecţionate în scopul obţinerii unor producţii foarte mari şi realizării unui raport cost/beneficiu optim. Nu este mai puţin adevărat că aceste sisteme sunt extrem de agresive, bunăstarea animalelor având mult de suferit şi viaţa economică a acestora scurtându-se. În cazul speciilor care au o viaţă economică lungă, precum ierbivorele, sistemul semiintensiv ridică, prin artificializarea mediului de viaţă, probleme de adaptare ce conduc de multe ori la nereuşite. Dintre factorii cu efect stresant, în acest sistem de exploatare, putem aminti: stabulaţia prelungită sau exclusivă, norme dimensionale de cazare reduse, colectivităţi mari, bioclimat deficitar, înţărcare precoce, stresuri psihice, însămânţări artificiale etc. Aceşti factori, la care se adaugă selecţia şi ameliorarea în direcţia precocizării şi intensivizării reproducţiei şi a producţiei de lapte şi carne, modifică mult reactivitatea taurinelor, schimbă comportamentul lor, le fac mai receptive la boli de multe ori, printr-un mecanism complex, în care axul hipotalamus-hipofiză-suprarenală are un rol decisiv (boli de adaptare, ecopatologie) (Onaciu, 2006). În sistemul gospodăresc de exploatare scade importanţa factorilor artificiali şi creşte cea a factorilor naturali, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Se admite că în condiţii ecologice deosebite, în ferme mici, se obţin producţii alimentare – carne şi lapte – de cea mai ridicată valoare nutritivă, tehnologică, dar ele se produc la un preţ de cost foarte ridicat (Teuşdea, 1996). În fiecare dintre aceste sisteme, factorii stresanţi, fie ei intrinseci sau externi, intervin şi acţionează în moduri diferite, influenţând negativ organismul şi, în acest context, în mod deosebit, sistemul imun/rezistenţa la boli.
Viaţa activă, fie ea economică sau sportivă, a cabalinelor implică contactul permanent cu stresori fizici, chimici sau biologici, inducând modificări, uneori sesizabile clinic, la nivelul unuia dintre cele mai sensibile radare ale organismului, sistemul imun (Velea, 1980). Bovinele au în cadrul economiei în general şi a agriculturii în special, o importanţă socio-economică particulară. Totodată, creşterea bovinelor constituie o ramură de producţie agricolă intensivă, o piaţă de desfacere pentru mijloacele de producţie şi produsele industriale, o sursă de venituri pentru economie si un mijloc de valorificare superioară a unor resurse naturale (Georgescu, 1995, Morar şi col., 2005; Velea şi col., 1990). Creşterea bovinelor se realizează în România în toate cele trei tipuri de sisteme, fără ca influenţa lor asupra evoluţiei imunologice şi rezistenţei la boli să fie evaluate comparativ.
În cadrul acestor specii, monitorizarea modificărilor apărute la nivelul imunităţii poate indica statusul de sănătate al animalului şi poate furniza informaţii utile pentru crescător, utilizator sau sportiv, care poate astfel aplica măsurile optime în vederea asigurării bunăstării şi sănătăţii animalului respectiv. Este esențială diferențierea factorilor de eustress: recompensele, modificarea în sens benefic a condițiilor de viață, etc.
Cercetările efectuate au avut ca obiective principale: A. estimarea influenţei a diferite elemente intrinseci tehnologiei de creştere asupra funcţionalităţii sistemului imun înnăscut şi adaptativ la cabaline și bovine precum şi B. evaluarea modificărilor microflorei de portaj în conexiune cu situaţia tehnologică şi schimbările de profil imunologice la cabaline şi bovine.
În acest context, s-au urmărit:influenţa sistemului intensiv, respectiv extensiv, de creştere şi exploatare a cabalinelor asupra reactivităţii umorale şi celulare nespecifice precum şi a reactivităţii celulare specifice, cu interpretarea diferenţiată a intervenţiei factorilor tehnologici (cazare, furajare, adăpare, microclimat etc.):
Pe parcursul acestor investigaţii, o preocupare constantă a fost reprezentată de evaluarea efectului imunomodulator al unor extracte vegetale la toate speciile studiate şi a utilizării potenţiale a acestor extracte cu scop imunostimulator/reglator în condiţiile de stres tehnologic.
Gheorghiță Duca
