Cornel Crăciun
Industria de film americană (1961-1970) în revista „Cinema”
ISBN 978-606-616-185-5
Sibiu, 2015
14,5x20,5 cm
324 pag.

      Societatea americană a deceniului al șaptelea era dominată de câteva constante cu implicații social-politice indiscutabile. Pe de o parte putem înregistra mișcarea de rezistență față de perpetuarea problemei rasiale, fapt ce va conduce la coagularea grupării „Mișcarea neagră” (cu extrema militarizată a „Panterelor negre”) și la activitatea reverendului Martin Luther King (asasinat în primăvara anului 1968). Pe de altă parte avem de-a face cu luările de poziție față de escaladarea conflictului militar din Vietnamul de Nord, odată cu implicarea masivă ordonată de președintele Lyndon Johnson. În directă legătură cu aceste evenimente se plasează implicarea intelectualilor (literați și muzicieni) și derularea mișcării „Power Flower” din a doua jumătate a anilor’60. Dacă mai adăugăm criza cubaneză (din timpul mandatului președintelui John F. Jennedy) și cursa spațială, încununată cu debarcarea americanilor pe Lună în iunie 1969, avem un fundal extrem de complex de care a trebuit să țină seama și propunerea culturală (în speță cinematografică) a anilor 1961-1970.
      Subiectele comentate în paginile revistei „Cinema” refac peisajul intelectual al perioadei enunțate, atât din perspectiva cantității de produse aduse în atenția publicului cinefil, cât și din aceea a calității validate în timp. Tocmai existența acestui zăcământ accesibil, dar care trebuia selectat și ordonat, ne-a invitat să ne continuăm cercetările și restituirile menite să întregească imaginea globală a deceniului al șaptelea din perspectivă cinematografică. După ce am finalizat segmentul interpretativ ce viza continentul european (ținând cont de existența celor două sisteme politice dominante: capitalist și socialist, respectiv poziția privilegiată a cinematografiei franceze în acest domeniul cultural), ne-am îndreptat atenția spre producția de profil americană care dădea și atunci (așa cum o face și în zilele noastre) tonul în privința evoluției filmice.
      Cele cinci segmente în care am împărțit materialul susțin de minune aserțiunea din titulatura introducerii. Într-o sociatate a abundenței, croită după principiile economiei de piață și a încrederii că tot ceea ce e produs în America reprezintă punctul de referință în orice domeniu, este mai mult decât normal ca propunerea distractivă să dețină rolul principalul. Poate că nu americanii au inventat noțiunea de „entertainement”, dar este clar că ei au dus-o la ultimele consecințe. Acest fapt este cu atât mai evident atunci când vorbim despre spectacolul filmat, în care s-au investit banii și care trebuie să aducă profit. Fie că vorbim despre comedii (Cat Ballou, Fantoma lui Barbă Neagră, Floarea de cactus, Jerry traficantul, Mary Poppins), despre filme istorice (Căderea Imperiului Roman, Cidul, Cleopatra, Corăbile lungi, Falstaff), despre westernuri (Băieți buni, băieți răi, Drumul spre vest, El Dorado, Hombre, Omul care l-a ucis pe Liberty Valance, 100 de dolari pentru șerif, Rio Lobo, Sprijiniți-l pe șerif), despre filme de acțiune (Bonnie și Clyde, Butch Cassidy și Sundance Kid, Locotenetul Bullit, Marea evadare, Marele premiu), dincolo de calitățile tehnice și interpretative indubitabile se impune aspectul distractiv, de evadare într-o realitate posibilă și chiar dezirabilă. În același context putem alătura filmele muzicale (Hello Dolly, Sunetul muzicii) și pe cele cu profil S.F. (2001: Odiseea spațiului, Naufragiați în spațiu, Planeta maimuțelor). Cealalaltă extremă este ocupată de producțiile – e drept, puține – care surprind implicarea artiștilor în realitățile vieții americane, luarea de poziție fiind mai mult ori mai puțin tranșantă. Putem bănui că au funcționat supapele de siguranță ale celebrelor studiouri holywoodiene, ori că a fost vorba despre producții independente. Cert este că asistăm la realizarea unor pelicule cu accent pe problema rasială, precum: Eliberarea lui L.B. Jones, Ghici cine vine la cină?, În arșița nopții, Marea speranță albă și Tick, Tick, Tick, cărora li se pot alătura alte câteva întreprinderi cu implicații sociale bine determinate: Micul om mare, Și caii se împușcă, nu-i așa?, respectiv Ultimul răboinic.
      Trecând în revistă fiecare din capitolele cărții putem extrage unele aprecieri interesante privitoare la impactul lumii cinematografice americane asupra continentul european, în speță asupra spațiului românesc de referință aflat în plin deceniu al relaxării ideologice. Segmentul dedicat actorilor de film este unul generos, situație perfect normală având în vedere rezervorul nesecat de talente alimentat de „industria” holywoodiană. Putem menționa referirile la artiști ieșiți din circuit în deceniul menționat (Humphrey Bogart, Errol Flynn, Marilyn Monroe), ori cu referință la actori care și-au încheiat de mult cariera: Shirley Temple, Rudolph Valentino și Mae West. Un al doilea nivel este asigurat de creatorii aflați la apogeul carierei lor cinematografice: Fred Astaire, Francis X. Bushman, Bette Davis, Judy Garland, Lilian Gish, Katherine Hepburn și Spencer Tracy. În fine, actualitatea este „disputată” de mari nume ale ecranului: Kirk Douglas, Anthony Quinn și Elizabeth Taylor, cărora li se alătură (pe atunci, debutantele) Ursula Andress, Candice Bergen și Geraldine Chaplin.
      În privința regizorilor americani se detașează paginile dedicate lui John Ford (unul dintre maeștrii indiscutabili ai westernului) și Orson Welles. Dacă în primul caz menționat era vorba despre un gest recuperator cu referință la un creator care continua să-și spună apăsat punctul de vedere, în cel de-al doilea se depunea un omagiu la adresa „copilului minune” care-și derula excursul cvasi-icnoclast și pe durata deceniului al șaptelea. Dintre celelalte nume vehiculate se cuvin reținute cele ale lui Stanley Kramer și Joseph Losey, respectiv cele care refac traiectul creațiilor lui Erich von Stroheim și Walt Disney.
      Două capitole – puțin extinse ca și conținut, dar importante prin noutatea trimiterilor – se referă la producătorii de film, respectiv la viziunea coregrafică a unuia dintre cei mai importanți creatori de la Holywood: Busby Berkeley (1895-1976). În ceea ce privește producătorii de film avem de-a face cu un „monstru sacru” al domeniului (l-am numit aici pe Samuel Goldwyn) și cu un contemporan al evenimentelor deceniului cercetat, anume Franklin Schäffner. Coregraful Busby Berkeley a fost unul dintre inițiatorii musicalului hollywoodian de mare anvergură, perioada sa de glorie derulându-se în anii interbelici și imediat după cel de-al doilea război mondial.
      Cel mai consistent segment este consacrat recenziilor de filme americane, multe dintre acestea beneficiind de „intervențiile” competente a doi sau chiar trei cronicari de specialitate. Realizând o inventariere alfabetică, departe de orice considerente de natură axiologică ce puteau fi taxate printr-o implicare personală a autorului selecției din acest volum, am pus în evidență (în cele mai multe situații) analiza „la cald” a produselor unei mari cinematografii care încă ținea „afișul” sălilor de cinema din România. Alături de catalogările deja realizate cu referință la aspectul comercial („divertisment”) sau la cel de implicare socială, trebuie să amintim și o serie de producții de cea mai bună calitate care nu pot să fie încadrate neapărat în cele două structuri. Este vorba despre filme, precum: Lumea minunată a fraților Grimm (o fantezie cinematografică), Păsările (un thriller de referință al genialului Hitchcock), Ziua cea mai lungă (o super-producție dedicată debarcării aliate în Normandia) și Zorba (o transpunere incitantă a textului romanului lui Nikos Kazantzakis, cu un Anthony Quinn într-unul dintre rolurile emblematice ale prodigioasei sale carierei).
      În ansamblul său, volumul de față „închide” rotund periplul în universul cultural intermediat de către revista „Cinema” cu referință la deceniul al șaptelea al secolului XX. Cei trei piloni ai incursiunii noastre s-au numit: cinematografia românească, cinematografia europeană și – acum – cinematografia americană. Trimiterile la alte teritorii cinematografice continentale sunt extrem de sumare și ele vor face obiectul unei alte puneri în pagină, într-un alt context și cu o altă titulatură. Urmează – în proiect – refacerea imaginii globale a dimensiunilor universului cinematografic pe durata deceniului al optulea, făcând trimitere la același „martor” extrem de competent care ne-a ghidat și în munca deja încheiată.

conf.univ.dr. Cornel Crăciun
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu