coord. Cornel Crăciun
Île-de-France, antologie ilustrată de poezie franceză
ISBN 978-606-616-037-7
Sibiu, 2012
14,5x20,5 cm
174 pag.

    Lirica franceză, care face obiectul prezentei antologii, reprezintă o literatură fundamentală pentru înţelegerea discursului intelectual european. Titulatura volumului nu este întâmplătoare deoarece se referă concret la provincia istorică ce înglobează Parisul – adevăratul nucleu al statului şi al spiritualităţii galice.
    Proiectul, derulat ca aplicaţie a cursului de „Estetică”, a fost gândit să acopere un interval temporal mai amplu (de la trubaduri până în prezent), dar – fără a urma neapărat modelul secvenţial aplicat în cazul liricii engleze – a trebuit să se limiteze la modernitatea secolelor XIX şi XX.
    Punctul de plecare al demerului lirico-imaginativ îl constituie curentul romantic exprimat prin creaţia unor temperamente complet opuse: Alphonse de Lamartine şi Victor Hugo. Lirismul melancolic şi contemplativ al primului autor, care a avut un puternic ecou în plan european, este contracarat prin vastitatea tematică, vigoarea interpretativă şi implicarea social-politică a celui de al doilea. Semnatar al manifestului teatrului romantic francez, Hugo s-a remarcat ca un creator literar complet.
    A doua jumătate a secolului al XIX-lea este prezentată prin intermediul a două creaţii exemplare ce aparţin lui Charles Baudelaire şi Paul Verlaine. Producţia de gen a primului, concretizată în numai două volume de poezii, fundamentează modernitatea actului liric european. Acuta autoanaliză morală, depersonalizarea teritoriului poetic şi impunerea conceptului „corespondenţelor” reprezintă note specifice ale producţiei literare a lui Baudelaire. În replică, Verlaine se situează printre corifeii simbolismului, el accentuând expresia exlcusivă a sensibilităţii artistice.
    Numele lui Guillaume Apollinaire şi Paul Éluard sunt indisolubil legate de reformarea limbajului poetic propus prin evoluţia avangardei creatoare din debutul secolului al XX-lea şi pe durata anilor interbelici. Dacă destinul primului creator menţionat devine sinonim cu experienţa novatoare a cubiştilor, artişti care stabilesc etaloanele experimentului în comunitatea artistică pariziană antebelică, aderenţa celui de al doilea la dadaism şi suprarealism constituie o perpetuare a stării de frondă dincolo de limitele tinereţii biologice. Prin angajarea sa social-politică Éluard aminteşte de Hugo, iar prin armonia ritmurilor muzicale se recomandă ca descendent al simboliştilor.
    În ansamblul său, această antologie poetică este mai „densă” şi mai coerentă decât precedenta producţie, fapt ce demonstrează un salt valoric ce era de aşteptat. Valenţele educative şi artistico- interpretative conţinute şi de către această lucrare cu aplicaţie studenţească demonstrează valabilitatea exerciţiului practic întreprins, încurajându-ne să perseverăm pe respectiva cale evolutivă.

conf.univ.dr. Cornel Crăciun