Vasile Nicolae, Dana Dumitra, Monica Scriecu, Alexandra Mârțu, Kamel Earar
Gerontostomatologie
ISBN 978-606-616-257-9
Sibiu, 2017
20,7x29,3 cm
384 pag.

    Considerate vârste fragile, de involuţie, etapele de vârstă de după 60/65 de ani, au generat conceptele despre bătrâneţe cu o largă răspândire interpretativă, având bază de pornire fie veşnicia fatalismului, idealismul pragmatic fie materialismul.
     Această etapă de viaţă trebuie privită ca o perioadă a unui neîntrerupt urcuş pe scara vârstelor, bătrâneţea fiind în acest context, o creştere a unei puternice spiritualizări, a unei obiectivizări epuizante şi a unui real câştig pe plan cognitiv.
     Începând cu Hipocrat, Platon, Aristotel, apar concepţii cu o pronunţată optică naturalistă şi filozofică asupra procesului de îmbătrânire. Evoluţia acestor concepţii şi a cunoştinţelor despre procesele de îmbătrânire suferă modificări substanţiale în perioada renaşterii, pe fondul unei cunoaşteri a ciclurilor obligatorii ale existenţei umane, imprimând o tentă optimistă cu recomandări şi remedii. Francisc Bacon a propus un program ştiinţific de investigaţii epidemiologice privind longevitatea persoanelor ce locuiesc în diferite zone. Primele concepţii integraliste asupra proceselor evolutive se dezvoltă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, etichetată ca epoca omului bătrân, ca rezultat al cunoaşterii sistematice, interdisciplinare, delimitându-se o nouă disciplină – Geriatria. Cursurile lui Charcot despre medicină vârstei a III-a au avut succes în lumea medicală. Cuvântul geriatrie a fost introdus de un emigrant vienez în Statele Unite, Ignatz L. Nascher (1909).
     Ana Aslan consideră că profilaxia este metoda esenţială pentru a evita sau încetini fenomenele morbide ale vârstei a III-a. Tot ea pune bazele primului Institut de Geriatrie din România în 1952 şi chiar din Europa, creând cadrul instituţionalizat de studiu şi asistenţă specializată geriatrică. În acest fel, şcoala românească de gerontologie, prin studiile şi rezultatele recunoscute, a reuşit o concepţie optimistă, atât de necesară abordării problemelor complexe, a procesului de îmbătrânire şi a reuşit, totodată, să se apropie de dorinţa tuturor de a da viaţă anilor şi ani vieţii.
     Aparatul dento-maxilar, ca sistem integrat, compus dintr-o mare varietate de structuri tisulare, prezintă o patologie intra şi extratisulară, care la vârstnici, deşi nu este specifică, are o incidenţă crescută, cu forme clinice caracteristice, determinate de scăderea proceselor defensive şi epuizare a mecanismelor compensatorii.
     Studiul disciplinelor ce tratează problematica complexă a îmbătrânirii şi patologiei sistemului stomatognat la vârsta a III-a contribuie la educarea tinerei generaţii în spiritul respectului şi datoriei morale de protecţie a acestui segment populaţional şi în căutarea direcţiilor de acţiune pentru ameliorarea sau eliminarea unor efecte negative ale îmbătrânirii asupra calităţii vieţii.

Autorii