Radu-Nicolae Pietraru, Alexandru Ştefan Velicu
Elemente practice de bază în dezvoltarea sistemelor cu microprocesoare integrate (ediţia a doua)
ISBN
978-606-616-140-4
Sibiu, 2014
14,5x20,5 cm
214 pag.
Lucrarea își propune să ofere o serie de exemple practice care să înlesnească înțelegerea unor elemente de bază în proiectarea și dezvoltarea sistemelor bazate pe microprocesoare integrate. Sistemele cu microprocesoare integrate, denumite și sisteme embedded, reprezintă 90% dintre sistemele de calcul care ne înconjoară. Chiar dacă nu dispun de o putere de calcul spectaculoasă aceste sisteme sunt esențiale în funcționarea tuturor angrenajelor și aparatelor pe care societatea modernă își bazează confortul și progresul continuu. Implementând funcții specializate sistemele cu microprocesoare integrate nu ies în evidență sau chiar sunt invizibile pentru cei neavizați dar sunt elementul principal în toate aplicațiile de automatizare. Fără aceste sisteme nu ar exista control automat, robotizare, electrocasnice inteligente, automobile cu sisteme de siguranță avansate, sisteme audio – video sofisticate și lista poate continua. Orice aparat electric, orice angrenaj electromecanic, orice linie de producție modernă are în spate un sistem sau un complex de sisteme specializate bazate pe microprocesoare integrate.
Materialul din această carte a fost realizat pentru studenții de la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității POLITEHNICA București, Departamentul de Automatică și Informatică Industrială – departament în care cei doi autori sunt cadre didactice – dar nu este adresat doar acestora. Lucrările prezentate în acest material pot constitui un punct de plecare în descifrarea modului de funcționare și a modului de dezvoltare a sistemelor cu microprocesoare integrate pentru studenți de la orice profil electric sau mecanic, pentru amatori fascinați de funcționarea sistemelor de comandă și control sau pentru orice persoană care își dorește să realizeze propriul sistem de automatizare. Până nu demult un domeniu strict de specialitate, domeniul sistemelor cu microprocesoare integrate reprezintă o parte componentă a bagajului de cunoștințe necesare omului modern. La fel ca și utilizarea calculatorului, utilizarea și înțelegerea modului de funcționare a sistemelor de calcul specializate este o necesitate a societății viitorului.
În cadrul lucrărilor propuse în acest material sa utilizat o platformă de dezvoltare foarte populară la momentul actual: placa de dezvoltare Arduino Uno. Popularitatea acestei platforme se datorează ușurinței cu care această platformă poate fi integrată în diverse proiecte atât din punct de vedere hardware cât și din punct de vedere software. Alegerea acestei platforme nu se datorează dorinței de a realiza un material facil ci dorinței de a permite cititorilor să se concentreze asupra principiilor de proiectare și dezvoltare a sistemelor cu microprocesoare integrate prezentate în cadrul lucrărilor.
Cu speranța că acest material va fi un sprijin util în realizarea primilor pași în descifrarea noțiunilor legate de universul sistemelor cu microprocesoare integrate vă dorim spor la treabă.
Mulțumim echipei Robofun pentru sprijinul acordat în realizarea și publicarea acestui material.
Autorii