Cornel Crăciun
Un dicționar al producătorilor din cinematografia nord-americană
ISBN 978-606-616-456-6
Sibiu, 2022
14,5x20,5 cm
556 pag.

   Producătorul, afacerist sau om de gust?
   Întrebarea formulată în titlul introducerii are menirea să delimiteze cele două sfere principale ale producției cinematografice: cea destinată consumerismului trecut, prezent și viitor, respectiv deschiderii ideatice spre creațiile de calitate apte să reziste probei timpului. Definiția producătorului, aplicată strict spațiului cultural de referință, are în vedere acea persoană fizică sau organism (societate, asociație, studiou de creație) care asigură finanțarea și derularea, respectiv finalizarea, activității artistice. În cazul producției cinematografice ne referim la constituirea capitalului care va asigura turnarea în bune condiții a peliculei, retribuirea personalului tehnic și artistic angajat în realizarea proiectului, a actorilor și a personalului administrativ, a figuranților și a cascadorilor (dacă este cazul), plata locațiilor externe de filmare și – nu în ultima instanță – lansarea și distribuirea rezultatului muncii tuturor celor enumerați.
   Din perspectivă temporală, producătorul are un rol esențial în lansarea unui proiect, pentru că nimic nu se poate face fără capital. De multe ori, producătorul stabilește parametrii de activitate plecând de la numeroasele scenarii existente în portofoliul unor studiouri serioase de film. El ia legătura cu potențialii colaboratori: regizorii, din care alege sau care se „aleg” singuri, cu autorul scenariului selectat pentru a intra în producție (care, de regulă, este chemat să facă modificări, singur sau cu ajutor) și cu directorul de casting. Este așa-numit fază de pre-producție, atunci când se testează posibilitățile care se deschid noului proiect și se identifică dificultățile ce pot apărea, propunându-se variante de evitare a acestora. Având în vedere importanța investiției materiale, producătorul poate avea un cuvânt decisiv în alegerea tematicii și a subiectului, în angajarea personalului tehnic și artistic, a „vedetelor” ce vor contribui la vânzarea profitabilă a filmului, asigurându-și drepturile de proprietate și exploatare a produsului finit.
   În faza de producție propriu-zisă, când se lucrează pe platouri sau în locațiile exterioare, producătorul poate lua parte la turnarea scenelor stabilite de regizor, poate interveni în realizarea materialului filmat prin sugestiile sau directivele oferite regizorului (atunci când intervenția este acceptată), participă la ședințele de vizionare a acestui material și are un cuvânt important de spus în susținerea sau modificarea viziunii regizorale. Acest lucru este posibil doar în anumite circumstanțe: regizori debutanți sau care n-au cunoscut încă consacrarea, care nu au o personalitate puternică sau care depind total de investiția producătorului. Tot de domeniul producției propriu-zise ține și promovarea filmului, respectiv exploatarea acestuia prin rețelele de distribuție, care pot fi deținute de marii producători ai domeniului sau în care aceștia sunt acționari.
   Producătorul în ipostaza de simplu om de afaceri este interesat, primordial, de beneficiul pe care i-l poate asigura investiția sa. Din această perspectivă, realizarea unui film este comparabilă cu împrumuturile girate de marile bănci (care, de multe ori, se implică direct sau mediat în producția cinematografică), cu afacerile listate la bursa de valori sau cu investițiile din oricare domeniu comercial. Vorbim astfel despre filme care au „căzut” (câștigul a fost mai mic decât profitul preliminat), despre filme care au „trecut” (câștigul fiind echivalent cu valoarea investiției) și filme de „succes” (creditate ca atare în listele de box-office, unde câștigul depășește cu mult așteptările investitorilor). În primul caz menționat avem de a face cu un eșec care poate marca decisiv carierele realizatorilor și ale actorilor implicați în susținerea proiectului perdant, în cel de-al treilea despre deschiderea unor perspective fulminante pentru realizatori și actori, concretizate prin premii și noi angajamente ce asigură prestigiu și câștiguri financiare consistente. Producătorul-afacerist se implică prea mult în realizarea unui proiect considerând că sunt în joc banii pe care i-a investit și care se pot pierde. De aceea, el intervine în realizarea filmului, amenințând cu întreruperea finanțării și cu obligativitatea respectării bugetului alocat acestuia. Din această perspectivă putem vorbi despre producători de mică anvergură, ale căror investiții nu pot depăși un anumit prag și care, deci, nici nu pot avea prea mari așteptări. Aceștia se cantonează în promovarea unor tematici limitate artistic și în susținerea unor realizatori discutabili ca pregătire și pretenții creatoare. Mai există și varianta producătorilor care se asociază pentru a micșora valoarea investiților și, eventual, a pierderilor.
   Cele mai importante propuneri manageriale aparțin unor producători ce vin din sfera finanțelor sau beneficiază de sprijinul unor bănci. Aceștia sunt perfect adaptați mediului de afaceri pe care-l gestionează în deplină cunoștiință de cauză, au inițiativa înființării propriilor studiouri și a rețelelor aferente de distribuție cinematografică. Acești producători văd lucrurile și acționează în stil mare, afacerile fiind conduse cu o mână de fier (chiar dacă, aparent, aceasta este înmănușată).
   Producătorul ca om de gust, reprezintă al doilea termen pus în discuție prin prezenta introducere, și se referă la persoana care deține bani, are un caracter puternic dar flexibil și posedă o cultură generală și de specialitate care-i permite să colaboreze benefic cu realizatorii proiectului, fie ei tehnicieni sau actori. De regulă, producătorul om de bun gust știe cum să stimuleze direct crearea unui film, depistând subiectele rezistente în timp, apelând la tehnicieni siguri (cu care va colabora în mai multe ocazii), încurajând talentele în curs de afirmare și contribuind la consolidarea unor cariere actoricești, asigurând mediul propice afirmării libertății de creație artistică. În mod normal, astfel de cazuri sunt relativ reduse numeric și se consolidează în timp, la fel ca și prieteniile autentice. Nu de puține ori, creatorii de marcă sunt și proprii lor producători (Charles Chaplin, Clint Eastwood, Orson Welles), nu doar din considerente ce țin de exacerbarea orgoliului artistic, ci pentru că astfel ei au un control mult mai eficient asupra creațiilor pe care le supun atenției publicului spectator de pretutindeni.

Cornel Crăciun