Claudiu Ionescu
Designul între artă şi meşteşug
ISBN 978-606-616-069-8
Sibiu, 2012
16,5x23,5 cm
234 pag.

            „Creaţia este singurul surâs al tragediei noastre, sau poate totuşi întâiul.”
            Lucian Blaga 

      Atunci când vorbim despre artă, design, meşteşug şi tradiţie ne apar instantaneu în minte cuvinte sau imagini, care fac referire directă la obiectele din ceramică, lemn, ţesături sau măşti, icoane, instrumente muzicale, ouă încondeiate, elemente constitutive ale portului popular, iar acestea cu mare certitudine sunt doar o parte a imensului areal în care meşteşugarul (designerul) satului, a reuşit cu o impresionantă desăvârşire să-şi cânte bucuria, fericirea, credinţa şi durerea, sentimente pe care le-a contopit în produsul finit şi care în final avea să-i servească nu doar nevoilor pragmatice ci şi nevoii de estetic, generând în aceste condiţii minunata lume a artei populare.
      Arta populară constituie zona în care creaţiile generate de cultura populară în decursul istoriei, aujăcut din poporul român plăs-muitorul unor valori remarcabile şi este suficient să subliniem faptul că aici, în toate genurile de obiecte confecţionate pentru diferite nevoi reale, utilul se întrepătrunde cu esteticul. Realizarea într-un mod repetat a aplicării cu o firească consecvenţă a legilor decorative pe suprafaţa pieselor de artă populară are drept consecinţă crearea unor obiecte artistice admirabile, lucru care favorizează transformarea numeroaselor creaţii de artă populară în valori unicate ale nestematelor culturii noastre populare.
      Practicarea unor meşteşuguri, în spaţiul locuit de poporul român şi-a dovedit existenţa încă din timpuri străvechi, chiar din era neoliticului. Unele dintre acestea, dar şi cele mai vechi au fost generate de anumite nevoi, fiind astfel înzestrate cu un caracter casnic, enumerând aici torsul fuioarelor, ţesutul, olăritul, prelucrarea lemnului, a osului, a pietrei, continuăndu-se mai apoi în epoca bronzului, cu prelucrarea fierului. Aceste meşteşuguri aveau să se dezvolte în epoca feudală timpurie, într-o legătură directă cu agricultura. Ulterior aveau să apară meşteşugari care realizau dulgheritul, lemnăritul, dogăritul, cojocăritul, piuăritul, tăbăcăritul, cizmăritul, fierăritul, olăritul, zidăritul. în secolele următoare, vor exista deja sate specializate, în producerea unor anumite genuri de obiecte, pe care le comercializau la târguri sau prin sate.
      Designul este procesul de elaborare a deciziei, care are de-a face cu manifestarea obiectelor, consideră funcţia economică şi tehnică, ca reacţie, răspuns la diferitele cerinţe ale consumatorului. Deoarece designul lucrează în ambele direcţii, comunică companiilor cerinţele consumatorilor legate de un standard ridicat de viaţă şi furnizează propunerile de la companii la consumatori, este deci privit ca un proces de comunicare. Sarcina esenţială a timpului nostru o reprezintă lărgirea înţelegerii lumii, de a vedea designul ca un proces multidis-ciplinar care foloseşte deopotrivă designeri şi alţi profesionişti, toţi împreună mereu. Designul este o activitate complexă.
     Toate activităţile de design implică vizualizarea creativă a concepţiilor, planurilor şi ideilor şi producerea de schiţe sau planuri, machete, modele şi alte reprezentări ale acelor idei, ţintind la furnizarea de instrucţiuni, pentru realizarea a ceva, care nu a mai existat înainte sau care nu a existat în această formă nouă - care poate fi o construcţie, un automobil, o maşină industrială, un element de mobilier, sau un ambalaj, în mod similar, designerii produsului dezvoltă concepţia şi creează desenele tehnice ale produsului, designerii grafici transmit concepţia lor, ca muncă artistică sau documentaţii tehnice ale produsului, sau fişiere pe suport magnetic, pentru ca acesta să fie tipărit, printat, în concluzie, pentru producţie. Acolo unde designul se bazează pe meserie, procesul conceptual este intrinsec legat de realizarea, confecţionarea efectivă a bunului, activitate similară muncii argintarului sau a brutarului.
      În miezul inovaţiei tehnologice se află designul. Caldecote se referă la design ca la „procesul de convertire, transformare a ideilor în informaţii, de la care un produs nou poate fi realizat". Dezvoltarea produsului este necesară, pentru a înlocui şi/sau actualiza produsele existente, pentru a se diversifica în pieţe noi şi pentru a crea noi oportunităţi de inovaţie.
      Din aceste perspective cartea domnului Claudiu Emil lonescu este deosebit de importantă şi actuală pornind de la cele zece principii ale designului.
      Autorul pleacă de la ipoteza că în lumea reală, designul este cel care încurajează interacţiunea intuitivă cu produsele societăţii, designul fiind interesat de folosirea bunului, de promovarea produselor create de procesul de producţie, de resurse şi de cerinţele tehnice şi inginereşti.
     O altă teză interesantă şi reală, prezentă în concepţia autorului, o constituie faptul că designul este cel care inventează, crează, intenţionând schimbarea situaţiilor existente în unele preferate.
     Este, de asemenea, demn de menţionat şi teza avansată de autor potrivit căreia designul reprezintă esenţa instruirii profesionale sau principala caracteristică, care distinge profesiile de ştiinţe.
     Cartea domnului conf.univ.dr. Claudiu Emil lonescu este interesantă şi provocatoare mai ales din perspectiva rolului pe care le joacă tradiţia şi cultura în proiectarea / designul bunurilor societăţii în evoluţia sa, tradiţia şi cultura unui popor, lucru evidenţiat în mod deosebit şi prin raportare la culturile europene şi nu numai.
      În societatea contemporană în care globalizarea şi digitalizarea par a sufoca tradiţiile şi particularităţile culturale ale popoarelor, autorul aduce contribuţii care demonstrează rolul designului în diminuarea acestor fenomene, în acest sens sunt evidente cercetările întreprinse de autor.
      În concordanţă cu cele afirmate mai sus şi cu cercetările întreprinse de autor putem să-l evocăm pe George Santayana care afirma: „Tradiţia nu înseamnă că cei vii sunt morţi, ci că morţii sunt vii". „Un artist este un visător, care consimte s ă viseze despre lumea reală ".
          

  
prof.univ.dr.ing.ec. Ioan Abrudan
Universitatea Tehnică din Cluj - Napoca
Cluj - Napoca August 2012