Vasile Floare
Dansul cocorului
ISBN 978-606-616-212-8
Sibiu, 2019
14,5x20,5 cm
242 pag.

    Cartea se numeşte „Dansul cocorului”, iar titlul poate ascunde orice, de la piese de teatru şi bancuri, la poezii ciudate fără rimă (5 rânduri pe o pagină, am mai prins asta) la memorialistică de univers concentraţionar sau eseuri de filosofie şi mitologie greacă. Coperta ne prezintă nu un cocor dansând (dar el e pe altă copertă) ci un portret de „werewolf”, adică de om-lup. Destul ca să fiu în ceaţă 120%. Aşa că m-am pus pe citit. Şi mi-am dat seama că acest „Dansul cocorului” nu e nici proză melodramatică, nici teatru absurd, nici amintiri din copilărie, nici super-poezii din care nu pricepi decât că sunt poezii. E un fel de manual. Un manual pentru reînvierea spirituală şi supra-spirituală a românului. Din start mărturisesc că a fost dificil de citit, pentru că trebuia să fiu atent la fiecare rând, că, dacă pierdeai ceva, pierdeai sensul unui capitol întreg. Deci, cartea e un „ceva” care, pus în practică (scuze, e imposibil asta), ar face din noi, românii, un alt popor. Poate poporul acela idealizat din manualele de istorie pentru şcolile primare.
    Bun, veţi spune, dar cu ce e, de fapt, cartea? Cu multe. Cu religie, cu antropologie, cu alchimie chiar, cu credinţă-credinţe, cu istorie, cu teoria mentalităţilor, chiar cu ceva umor.
    Este, zic eu, structurată în două părţi. Prima, „Micile Mistere” e un dialog fictiv între foarte multe personaje, reale sau mitologice, de la Stan Păţitul şi Badea Cârţan la Sfinţii Evanghelişti, mari filosofi români sau ne-români, mari teologi, mari scriitori, INCLUSIV AUTORUL CĂRŢII (personajul Basileo) şi, zic eu, ceva cunoscuţi ai săi. Toţi fac un, cum s-ar spune un „brainstorming” cu şi despre re-naşterea poporului român şi re-aducerea (sau doar aducerea?) lui mai aproape de Dumnezeu. Partea a doua, „Marele Mister”, este exact „strategia pe termen lung” a acestei renaşteri, a trecerii de la un popor „neterminat” la unul complet. Adică un fel de manual de evoluţie dinspre pământesc înspre divin. Autorul îşi descrie lucrarea ca fiind „Declaraţiia mea de la Sibiu”, mai mult ca sigur ca o replică a „Declaraţiei de la Sibiu” emisă la Summitul din 9 mai, şi cere cititorilor săi să co-participe la această „lucrare-mpreună”. Adică „Dansul cocorului” este o carte-manifest.
    Dincolo de faptul că lucrarea lui Vasile Floare este demnă de citit şi de luată în consideraţie (chiar şi practic-individual), ideea sa este una utopică. Adică, la ce material umano-mentalo-comportamental avem acum, căile sunt deja trasate, direcţiile (auto)indicate şi vom avea destul de puţine „convertiri” spectaculoase. Dar măcar autorul şi-a făcut datoria şi a scos o carte interesantă, cum rar mai văd pe la Sibiu.
    D.C.