CuprinsNicolae Jurca
Corespondență
ISBN 978-606-616-182-4
Sibiu, 2015
14,5x20,5
cm
214 pag.

      Publicarea corespondenţei istoricului şi prof. univ. dr. Nicolae Jurca va contribui la mai buna cunoaştere a personalităţii sale. Totodată va facilita înţelegerea atmosferei pre şi postrevoluţionare din România anului 1989.
      Cea mai mare parte a corespondenţei este cu dr. Nicolae Lupescu, stabilit în Suedia în anul 1988. Doctorul în medicină Nicolae Lupescu (1929-1995) avea o solidă şi aleasă cultură. Preocupările sale depăşeau zona medicinei. Era şahist, epigramist, sculptor. Practica un turism cultural. Alături de soţia sa, Hortensia, a făcut numeroase excursii în ţară şi în străinătate, toate precedate de o minuţioasă documentare şi pregătire. Ne-am cunoscut la Sibiu, în 1978, la lansarea primei cărţi a soţului meu, Nicolae Jurca. Am făcut împreună multe excursii (la Bucium, la Ciungetu şi altele). Plecarea în străinătate a familiei Nicolae şi Tenzi Lupescu a lăsat un mare gol în existenţa noastră. Am căutat să umplem acest gol prin scrisori care, totdeauna erau primite de noi cu nerăbdare. Mulţumesc prietenei mele, Tenzi Lupescu, pentru colecţia de scrisori trimisă din Suedia.
      Pe lângă corespondenţa cu dr. Nicolae Lupescu, cartea de faţă mai cuprinde şi alte scrisori: de la acad. Paul H. Stahl, Octavian Ghibu, dr. Liviu Morariu, Mira Moscovici (fiica liderului social-democrat Ilie Moscovici), Nicu Ionescu şi Ion Apostol, vechi social-democraţi, prof. Ioan Bembea (coleg şi prieten), prof.univ.dr. Ioan Scurtu, familia prof.univ.dr. Dorin Blezu, prof. Dorin Crişan, coleg de facultate, şi prof. Vasile Bud.
      Un gând de recunoştinţă pentru preţuirea pe care au acordat-o soţului meu, Nicolae Jurca (1935-2010).

Sibiu, 12.I.2015
Maria-Georgeta Jurca