Nicoleta-Annemarie Munteanu
Componenta mediatică a conflictelor militare
ISBN 978-606-616-307-1
Sibiu, 2018
14,5x20,5 cm
302 pag.

     Ne aflăm în faţa unei lucrări ce abordează o temă interesantă, nu numai prin actualitatea şi perspectiva ei, dar mai ales prin temeritatea cu care a fost realizată. Autoarea porneşte de la ideea potrivit căreia în era globalizării, a revoluţiei informaţionale, noul tip de război ia în seamă confruntarea paralelă pe mai multe câmpuri şi fronturi de luptă. Pe lângă clasicul câmp tactic şi operaţional avem de-a face cu frontul de luptă informaţional, acolo unde se utilizează un arsenal total diferit faţă de tehnologia militară, şi anume tehnologia mediatică cu tot ceea ce înseamnă ea: trusturi de presă (scrisă, audio-vizuală, internet), infrastructura specifică şi produsele mass-media. Devine imposibil în ziua de azi să ne imaginăm un război pe Terra fără a fi televizat în direct.
     Toate acestea deschid o cu totul altă viziune de receptare a relaţiilor internaţionale, în care noţiuni precum „acţiune militară”, „organizaţie militară”, „managementul crizelor şi conflictelor” etc. capătă cu totul alte caracteristici şi conotaţii. Iar noi concepte, precum „comunicare organizaţională”, „eră informaţională”, „operaţiune informaţională” sau „jurnalism de prevenire a conflictului” etc. au menirea de a contura trăsăturile unei lumi total diferite faţă de ceea ce studiul istoriei ne-a putut oferi până nu demult. Globalizarea sau postmodernismul reprezintă de fapt o lume nouă în care, alături de progresul tehnologic, mai ales în domeniul informaticii, aduce imense facilităţi pentru societate în paralel cu noi riscuri de securitate.
     Dacă despre războiul clasic ştim din studiul istoriei când a început, când s-a sfârşit şi cu ce consecinţe, despre războiul informaţional nu prea ştim mare lucru. Ştim doar că el se desfăşoară şi că a devenit permanent. Nu prea ştim de când a început şi nici când se va termina. Cât despre consecinţe, abia dacă încercăm să înţelegem şi să deslușim câteva profile, mai ales atunci când deja efectele s-au produs. O ripostă fermă devine nu numai tardivă, dar şi total ineficientă. Reacţia contra timp devine nu numai inoportună, dar poate duce chiar la agravarea situaţiei. Este nevoie ca în astfel de circumstanţe să se regândească întregul edificiu al sistemului de securitate. O serie de teoreticieni se referă deja la necesitatea unei strategii de prevenire în care tot mass-media este chemată să joace rolul cel mai important.
     Rolul mass-media în influenţarea stării de securitate se complică atunci când se introduc în analiză principiile de funcţionare a economiei de piaţă. Dacă mass-media reprezintă o afacere, interesul pentru produsele mediatice care să se vândă cu uşurinţă, adică să fie credibile şi receptate de un public cât mai numeros, devine fundamental. În atari condiţii se mai poate vorbi, atât practic cât şi teoretic, de o mass-media care să-şi exercite rolul de propagator al adevărului şi formatoare de opinie pentru consolidarea securităţii? Mulţi s-ar grăbi să spună că interesul nu pentru adevăr, ci pentru senzaţional creează profitul în lumea comunicării. Dacă nu se respectă acest principiu, se riscă autoizolarea şi, mai grav, ieşirea din joc. În acest caz urmările devin catastrofale, întrucât publicul ţintă, care ar trebui protejat, mobilizat şi încurajat, poate să ajungă la dispoziţia manipulatorilor de pe baricada adversarilor.
     Prin urmare, cu cât mass-media promovează senzaţionalul cu atât se îndepărtează de la misiunea de a comunica doar adevărul pentru liniştirea ori modelarea opiniei publice. Este domeniul în care organismul militar nu poate interveni, decât cu o condiţie: să-şi creeze din timp propria agenţie de comunicare, capabilă oricând să preia funcţiile unor agenţii naţionale eşuate din diverse motive, inclusiv cele de ordin economic. Jurnalişti civili specializaţi în probleme militare, iată soluţii inteligente specifice regimurilor democratice, pe care războiul informaţional le-a scos la suprafaţă în scopul apărării şi consolidării stării de securitate.
     În era informaţională şi a războiului informaţional binomul securitate – mass-media devine intrinsec, fiind imposibil de despărţit. Strategiile de comunicare devin componente ale strategiilor de securitate, iar prevenirea trebuie să capete concreteţe prin acţiunile planificate şi realizate în funcţie nu numai de ceea ce se impune, ci mai ales faţă de ceea ce oamenii aşteaptă să li se comunice. Este vorba despre adevăr şi nimic altceva. Chiar şi expresia pur academică utilizată frecvent de specialişti sub formulele „prezentare moralizantă a informaţiei” ori „etica jurnalismului” vin să fundamenteze teoria potrivit căreia nimic nu se poate clădi pe minciună. Iată nevoia de adevăr în comunicarea mediatică, mai ales atunci când este vorba despre securitate naţională, regională, globală etc.
     Manipulările, exagerările, intoxicările, dezinformările şi contradezinformările etc. oripilează atât de mult opinia publică încât orice strategie de comunicare cu caracter preventiv trebuie să vizeze în primul rând corectitudinea informaţiei. Respectul faţă de valoarea supremă, care în domeniul securităţii este omul, cetăţeanul de rând, cu bucuriile şi necazurile lui devine un aspect fundamental. Adevărul trebuie rostit curajos, limpede, direct şi în forme uşor de înţeles pentru a putea fi perceput de imensa majoritate a comunităţii. În sens contrar, orice strategie de comunicare devine inutilă, iar în anumite condiţii poate juca un rol distructiv, la fel ca şi orice altă agresiune informaţională a adversarului. O altă problemă abordată cu aceeaşi luciditate şi echilibru este legătura între terorism şi mass-media. Din punctul nostru de vedere nu există terorism fără mass-media. Un act terorist nemediatizat reprezintă o simplă infracţiune, eventual o crimă. El capătă conotaţii politice şi creează efectul terorist asupra unui grup ţintă sau a unei comunităţi, doar în condiţiile în care este mediatizat, după toate regulile senzaţionalismului. Pe bună dreptate autoarea formulează tranşant, punând degetul pe rană şi dezvăluind un adevăr tulburător lumii de azi: „Nevoia de publicitate a atentatelor este în relaţie directă, de interdependenţă, cu activitatea organizaţiei media, doritoare de altfel de informaţii, vulnerabilă în acelaşi timp în faţa efectelor produse în urma difuzării acestor mesaje, făcându-se vinovată, direct sau indirect, de portiţa lăsată deschisă teroriştilor pentru a-şi transmite intenţiile ca parte a mesajului mediatic... În analiza relaţiei dintre mass-media şi terorism, mass-media devine vulnerabilă din cauza apetitului extraordinar de mare pentru actul terorist, ca posibil subiect al genului jurnalistic, fapt ce conduce la vulnerabilizarea stării de securitate, aspect foarte bine cunoscut de către organizaţiile teroriste şi de care profită de fiecare dată”.
     Iată suficiente repere pe care dna Nicoleta Annemarie Munteanu le-a abordat în această carte, cu care debutează în literatura de specialitate a domeniului de comunicare şi securitate. Cu mâna sigură de autor bine informat, domnia sa a realizat o sinteză a cărei valoare ştiinţifică este în afară de orice dubiu. Sunt mai mult ca sigur că va stârni un interes deosebit, nu numai în rândul specialiştilor, ci deopotrivă a marelui public doritor de lecturi interesante în care se pot găsi răspunsuri la multe din problemele vieţii cotidiene.
     Meritul excepţional al lucrării este că reuşeşte să provoace deschiderea unor noi direcţii de cercetare şi mai ales să invite la meditaţii profunde asupra problemelor esenţiale de existentă ale omului contemporan, trăitor al epocii globale. Sunt convins că cei ce vor citi această carte o vor face cu atenţie şi interes întrebându-se inerent, nu cum se trăieşte în aceste vremuri ale războiului informaţional, ci mai ales dacă oamenii vor mai apuca să trăiască în condiţii de normalitate. Prin normalitate înţelegându-se, desigur, cam tot ceea ce a însemnat condiţiile creative ale umanităţii şi nicidecum conjuncturile sale distructive.

Prof.univ.dr. Cristian Troncotă