Cornel Crăciun
Cineaşti români ai deceniului şapte în revista „Cinema”
ISBN 978-606-616-101-5
Sibiu, 2013
14,5x20,5 cm
392 pag.

      Volumul dedicat cineaştilor împlineşte, la modul concluziv panorama demersului cinematografic românesc susţinut – pentru deceniul al şaptelea – în paginile revistei de profil a epocii. Dacă în excelentul dicţionar editat de Cristina Corciovescu şi Bujor T. Rîpeanu în anul 1996, intitulat 1234 cineaşti români, aveam de a face cu o prezentare sistematică, punctuală (ca de insectar) a fenomenului cinematografic autohton, aici se impune perspectiva evoluţiei „în acţiune” a protagoniştilor deceniului şapte, insistându-se pe aspectul calitativ al activităţii acestora. Impresiile culese la faţa locului, din timpul sau imediat după realizarea unor produse cinematografice; opiniile formulate cu ocazia colocviilor găzduite de redacţia revistei; răspunsurile consemnate în interviuri sau textele teoretice publicate, toate acestea surprind implicarea plenară a creatorilor în contextul dinamic al anilor '60 şi dau consistenţa viabilă a unei căutări de identitate stilistică.
       Primul şi cel mai consistent segment al prezentului volum a fost destinat regizorilor, sugerând prin aceasta rolul esenţial al acestei categorii profesionale în conceperea şi finalizarea actului filmic. Intervenţia teoretizantă a lui Ion Popescu-Gopo constituie o minunată rampă de lansare spre descifrarea universului patronat de Măria Sa Regizorul. Referinţele sale pertinente faţă de producţia naţională de gen, deşi au fost exprimate într-un alt context redacţional, ne-au permis introducerea către secţiunea prezenţelor de grup în discutarea unor probleme ale specificului meseriei. Acelaşi criteriu alfabetic a stat la baza derulării materialului privitor la portretele individuale ale regizorilor români de film din deceniul şapte. De la „veteranii” Paul Călinescu şi Victor Iliu (cel mai preţuit autor de film din epocă) până la „debutanta” Malvina Urşianu sunt atent analizate diferitele moduri de manifestare ale personalităţii creatoare în funcţie de propriile opţiuni ideatice, de cerinţele publicului şi mai puţin de presiunea politicului, cea care va deveni determinantă în deceniile opt şi nouă. Marea „obsesie” a deceniului a constituit-o filmul de „actualitate”, considerat ca pilon de susţinere fundamental al şcolii de film româneşti.
       Scenariştilor li se rezervă un loc important în interiorul lumii colorate a cineaştilor, recunoscânduli-se astfel situaţia privilegiată în pregătirea şi apoi în susţinerea spectacolului cinematografic. Atragem atenţia asupra consistentului interviu acordat de scriitorul Nicolae Breban (care va deveni ulterior şi regizor) lui Valerian Sava; apoi asupra intervenţiilor teoretice ale lui Dumitru Carabăţ, Ioan Grigorescu şi Nicolae Þic; respectiv profilul realizat de Dimos Rendis (scriitor şi scenarist el însuşi) lui Titus Popovici, autor considerat – încă din deceniul şapte – cel mai important scenarist de film autohton.
       Segmentul dedicat operatorilor beneficiază de trei puncte de reper: George Cornea (cu referinţă la filmul Neamul Şoimăreştilor), Sergiu Huzum (Duminecă la ora 6 şi invenţia sa numită „transtrav”) şi Ovidiu Gologan, considerat cel mai complet tehnician la acea dată.
      Departamentul tehnic reprezintă o „lume în lume” şi concentrează eforturile depuse pentru asigurarea fundalului sonor şi a comentariului muzical, pentru îmbinarea costumului cu ambianţa scenografică, pentru rescrierea filmului prin montaj. Nu în ultimă instanţă, am plasat aici şi eforturile cascadorilor, mai ales că în acest deceniu se plasează debutul organizării acestui serviciu de elită artistică. Menţionând noutatea conţinută în paginile capitolului tehnic, atragem atenţia asupra protagoniştilor disciplinelor enunţate: Tiberiu Olah (muzică de film), Lucia Metsch (costume), Ion Oroveanu (scenografie), Dan Ionescu (sunet), Adina Georgescu (montaj) şi Aurel Gruşevschi (cascadorie).
Autorul