Viorel Ibric Cioranu
Chirurgie oro-maxilo-facială
ISBN
978-606-8030-22-7
Sibiu, 2010
20,5x29 cm
202 pag.
Această monografie constituie cel de-al doilea volum de chirurgie orală şi maxilo-facială, pe care îl edităm.
În primul volum ne-am ocupat de traumatismele maxilo-faciale, de infecţiile oro-maxilo-faciale, de patologia tumorală benignă a oaselor maxilare şi a părţilor moi cervico-faciale, de bolile articulaţiei temporo-mandibulare şi de tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare.
În acest nou volum am abordat patologia oncologică a specialităţii noastre, malformaţiile congenitale, patologia benignă şi malignă a glandelor salivare şi sindroamele dureroase în teritoriul oro-maxilo-facial.
Toate acestea constituie capitole de bază ale specialităţii noastre, specialitate chirurgicală ce a apărut şi s-a dezvoltat pe plan mondial, dar şi în ţara noastră în perioada interbelică, dar mai cu seamă după cel de-al doilea război mondial.
Desigur conflagraţia mondială prin plăgile de război a dat un avânt în perfecţionarea tehnicilor chirurgicale în domeniul traumatologiei şi în special în dezvoltarea metodelor de reconstrucţie a defectelor cervico-faciale. Aceste procedee au un rol important şi în plastia defectelor rezultate după exereza tumorilor maligne, constituind un capitol important al acestui volum.
Deşi în elaborarea acestor cărţi am ţinut cont de programa analitică a facultăţii de medicină dentară, ele adresându-se studenţiilor anului V şi VI, în acest sens încercând să facem o prezentare teoretică cât mai la obiect, de multe ori, ca urmare a actualizării cu cele mai noi date din literatură, noţiunile depăşesc acest nivel. Considerăm acest volum util şi medicilor rezidenţi de chirurgie oro-maxilo-facială ca şi tinerilor specialişti în dorinţa de a oferi un îndrumar pentru examinarea şi stabilirea diagnosticului şi, în speţă a celui mai adecvat tratament pentru pacienţii pe care îi vor trata.
Totodată am avut grijă ca aceste date teoretice să le filtrăm prin experienţa proprie, ilustrându-le cu cele mai reprezentative cazuri pe care le-am avut în îngrijire în cei patruzeci de ani de activitate.
Foarte mulţi pacienţi au fost trataţi şi operaţi în Clinica de chirurgie maxilo-facială a Spitalului Militar Central Bucureşti, locul unde m-am format şi am activat o lungă perioadă de timp. Experienţa acestui serviciu vechi de peste 60 de ani este fructificată în această carte.
Alături de aceşti pacienţi apar însă şi cei mai nou operaţi, în ultimii doi ani, împreună cu mai tinerii mei colaboratori sibieni ce au contribuit şi la redactarea unor capitole a acestei monografii.
Considerăm volumul util şi rezidenţilor din specialităţi înrudite precum ORL, oftalmologie, neurochirurgie şi chirurgie plastică.
Aş dori în final să mulţumesc celor doi studenţi din anul VI ce au depus eforturi remarcabile, ajutându-ne în redactarea cărţii: Niţu Horia şi Giurgiu Bogdan.
În măsura în care am trezit interesul studenţilor şi medicilor cărora le-a fost adresată, aşteptăm sugetii şi observaţii pentru o nouă ediţie revizuită şi adăugită.
Prof. Dr. Viorel Ibric Cioranu