Bogdan GHEORGHIȚĂ (coord.)
Alegeri, alegători și aleși în România 2009-2014
ISBN 978-606-616-221-0
Sibiu, 2016
14,5x20,5 cm
234 pag.

      Volumul de faţă continuă o serie începută în anul 2006. Proiectul lansat de cadre didactice de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, interesate de comportamentul electoral în România postcomunistă, din diferite perspective, aducea pe piaţa publicistică prima producţie: sub coordonarea lui Dragoş Dragoman apărea Alegeri şi alegători în România 2000-2004: Contexte locale şi regionale. Proiectul îşi propunea realizarea unor lucrări de analiză a intervalelor electorale în România, cu abordări diverse şi care să reunească autori interesaţi de comportamente electorale, de alegeri şi de rezultatele acestora. Interesul pentru proiect a crescut iar în anul 2011 apărea cel de-al doilea volum, ca o continuare a primului: Alegeri, alegători şi aleşi în România: 2004-2009 (având-o coordonatoare pe Sabina-Adina Luca). Volumul din 2011 a lărgit cadrul de analiză şi a implicat, editorial, mai mulţi autori, colaborările cu contributori din ţară crescând şi ele. A fost unul dintre obiectivele proiectului acela de a reuni în producţiile sale contributori din diferite centre universitare din România, mai ales că, una dintre constatările nu foarte încurajatoare a fost aceea că cercetătorii români par a colabora mai puţin unii cu ceilalţi în diferite proiecte de acest gen. Cu alte cuvinte, dialogul propus de fiecare dintre volume a fost şi o încercare de a încuraja acest tip de cooperare, dincolo de specificităţi locale sau de interese de cercetare nişate.
      În acest an volumul analizează perioada 2009-2014, o perioadă „bogată” din punct de vedere electoral, cu alegeri locale, europarlamentare şi prezidenţiale. După schimbările de legislaţie electorală, care au adus votul uninominal pentru alegerile parlamentare, în 2008, perioada analizată devine interesantă pentru a observa ce efecte au introdus în sistem aceste tipuri de modificări. Perioada electorală vizată a fost una în care au apărut „jucători” noi pe piaţa politică, o perioadă caracterizată de intense acţiuni de protest datorate unor decizii, declaraţii sau comportamente politice controversate, mai ales în contextul anului electoral 2012. De asemenea, alegerile prezidenţiale din 2014 au reprezentat un moment important şi interesant în acelaşi timp. Candidatul situat pe locul 2 în turul întâi reuşeşte să câştige funcţia recuperând o diferenţă mare de voturi între cele două tururi. Din această cauză un astfel de eveniment constituie unul din centrele de greutate ale volumului. Nu au fost lăsate la o parte nici alegerile europene chiar dacă electoratul pare mai puţin interesat de acestea. Parlamentarii care şi-au început mandatul în 2014, fie ei români sau din alte state membre ale Uniunii Europene, au de înfruntat o serie de provocări viitoare printre care problematica valului de migranţi de la porţile Europei nu este decât una dintre ele, şi, deşi cea mai vizibilă şi poate cea mai presantă, nicidecum singura importantă.
      Alegerile parlamentare din 2012 înregistrează cel mai clar succes electoral după alegerile din mai 1990. Uniunea Social Liberală (USL) a câştigat (cu majoritate simplă sau absolută) alegerile în toate judeţele ţării. În pofida rezultatului foarte bun al USL, dinamica electorală regională arată faptul că între regiuni există diferenţe electorale însemnate. O discuţie aprofundată în acest sens realizează Aurelian Giugăl în analiza sa. Astfel, în centrul şi vestul ţării (vechile regiuni istorice Transilvania & Banat) succesul USL a fost unul mai moderat comparativ cu regiunile din sud, sud-est şi est (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova şi Bucovina). Distincţiile demografice (urban versus rural) şi profesionale (populaţia ocupată în agricultură) impun comportamente de vot: performanţa electorală a USL-ului în judeţe este pozitiv corelată cu procentul populaţiei rurale şi cel al populaţiei agricole. Independent de aceste variabile, apartenenţa politică a primarului localităţii este o variabilă electorală importantă. Rezultatele electorale arată faptul că performanţa electorală a partidelor/alianţelor este dependentă (şi) de gradul în care se implică primarii din teritoriu. Faptul că există numeroase exemple de localităţi rurale în care un partid poate obţine rezultate electorale uimitoare (procente chiar peste 90% din totalul voturilor), indică faptul că rolul electoral al primarilor nu este unul minor, în special în spaţiile rurale din România.
      Bogdan Gheorghiţă şi Robert Paskuj observă dinamica demografică a Camerei Deputaţilor pentru a lansa discuţia cu privire la mecanismele de selecţie a elitelor politice româneşti postcomuniste. Felul în care Parlamentul se înnoieşte la fiecare moment electoral ne poate arăta tendinţe care se manifestă la nivel social, într-un mod subtil şi, de asemenea, ne poate oferi câteva concluzii cu privire la felul în care oferta politică a partidelor se îmbunătăţeşte sau nu, cu fiecare ciclu electoral. Studiul de demografie parlamentară din perspectivă longitudinală propus în acest capitol discută şi activitatea parlamentară măsurată prin propunerile legislative ale deputaţilor, moţiunile la care au participat, întrebările şi interpelările adresate, declaraţiile politice ori luările de cuvânt ale acestora. Un aspect important urmărit este şi acela al migraţiei politice pentru a înţelege cauzele acesteia.
      Dragoş Dragoman se preocupă de „paradoxul populiștilor deveniți nepopulari” care este unul dintre fenomenele cele mai interesante ale ultimului ciclu electoral. Capitolul își propune să scoată în evidență contradicțiile interne ale guvernării Partidului Democrat-Liberal (PDL) între 2009 și 2012. Într-o perioadă în care PDL deține puterea legislativă și executivă și încearcă, precum alți populiști din Europa Centrală și de Est, după integrarea în Uniunea Europeană, să monopolizeze puterea publică prin dobândirea controlului asupra instituțiilor neutre politic, asistăm la scăderea dramatică a încrederii și simpatiei pentru PDL care poate fie explicată printr-o combinație neașteptată de factori, cei mai importanți formând o tensiune cu efecte electorale severe. Încercând să explice această scădere de încredere şi simpatie, studiul pune în discuţie factorii în contradicție severă: efectele sociale ale reducerilor bugetare directe și ale altor măsuri economice cu efect social, luate de PDL în 2010, și percepția publică, confirmată ulterior de nenumărate cazuri de urmăriri și sentințe penale, a unei corupții cvasi-generalizate la nivel înalt, în anturajul primului-ministru și al președintelui Traian Băsescu.
      Ana-Maria Buşoniu şi Alexandru-Virgil Taşcu, analizează, în capitolul lor, modul în care mesajele ultimelor două campanii prezidenţiale din România au transmis emoţii şi felul în care emoţia a influenţat votul la cele două sufragii. Demersul analitic este construit în jurul dimensiunii sociale şi a marketing-ului electoral în economia campaniilor electorale prezidenţiale din 2009 şi 2014. Pornind de la ideea că emoţiile influenţează deciziile indivizilor, cei doi autori încearcă să înţeleagă impactul emoţiei asupra alegătorilor indecişi.
      Capitolul lui Ovidiu Gherasim-Proca prezintă rezultatele „neaşteptate” ale scrutinului prezidenţial din anul 2014 dintr-o perspectivă contextuală, ce ia în considerare nu numai factorii determinanţi ce au operat în timpul campaniei electorale, ci şi istoria intervenţiilor de comunicare politică utilizate în ultimul deceniu în preajma instituţiei prezidenţiale. Transformările critice ale discursului public produse cu mult timp înainte de alegeri devin, din acest punct de vedere, un ghid interpretativ. Felul în care au evoluat aşteptările referitoare la îmbunătăţirea serviciilor publice pentru cetăţenii români cu reşedinţa în străinătate este un element contextual important. La fel şi activismul civic în favoarea introducerii unui sistem de vot electronic la distanţă. Abordarea pe care o propune acest studiu chestionează, cu ajutorul unor detalii relevante, retorica adoptată de principalii competitori. Ea arată că discursul public postelectoral pune în umbră o serie de observaţii ce ar putea contura mai precis raporturile de forţe. Alegerile prezidenţiale au dovedit superioritatea strategică a mecanismelor de mobilizare orientate către publicul tânăr, activ, delocalizat, formând o comunitate politică post-naţională, prin comparaţie cu tehnicile clasice de mobilizare partizană. Totuşi, argumentează autorul, condiţiile ce au favorizat această demonstraţie exemplară nu sunt străine de temele ideologice deja clasice ale politicii româneşti postcomuniste, în primul rând traducerea în noi termeni a clivajului comunişti-anticomunişti. Conflictele politice şi sociale acumulate într-o îndelungată perioadă de crize au revenit spectaculos. Ele au contribuit, nu doar prin contribuţia reţelelor sociale online, ci şi cu sprijinul instituţiilor media clasice, devenite agenţi ai jurnalismului de tip News 2.0, la hipermobilizarea electoratului cu simpatii sau înclinaţii de dreapta. Potrivit acestei lecturi a retoricii preelectorale, rezultatul scrutinului prezidenţial este în mai mare măsură un produs al mobilizării categoriilor de public prezente online decât al unei competiţii între ofertele politice propuse de către candidaţi.
      Corina Barbaros pune în discuţie conceptul de poziţionare şi strategiile de poziţionare pe piaţa alegătorilor adoptate de principalii candidaţi în alegerile prezidenţiale din România (2014). Pe parcursul capitolului, autoarea subliniază importanţa micro-segmentării şi a micro-targeting-ului care conduc la poziţionarea candidaţilor şi a partidelor. Pentru început, sunt detaliate conceptele des vehiculate în marketingul politic – mass-customization, micro-segmentare şi micro-targeting. Ulterior capitolul trece în revistă trei strategii de poziţionare: strategia de poziţionare tematică, strategia gambitului şi triangulaţia. Capitolul continuă cu analiza aplicativă a strategiilor teoretice identificate, cu accent pe turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Pornind de la premisa că succesul electoral este, întotdeauna, rezultatul unui mix de marketing optim construit în raport cu segmentarea pieţei politice şi contextul confruntării electorale, capitolul se structurează în jurul ideii că poziţionarea pe piaţa politică este doar una dintre componentele strategice, însă una extrem de importantă. Studiul nu susţine ideea potrivit căreia poziţionarea politică a unui candidat i-a adus acestuia succesul în alegeri, respectiv poziţionarea altuia a însemnat pierderea alegerilor. Însă, una din concluziile capitolului este aceea că echipele de campanie şi candidaţii trebuie să manifeste o atenţie sporită în ceea ce priveşte poziţionarea pe piaţa politică, aceasta dovedindu-se un element care uneori poate face diferenţa între reuşită şi eşec.
      Sabina-Adina Luca identifică opţiunile electorale ale tinerilor, în trei momente electorale distincte: alegerile prezidenţiale din 2004, alegerile prezidenţiale din 2009 şi alegerile prezidenţiale din 2014, pentru a putea discuta cu privire la preferinţele electorale ale tinerilor în legătură cu liderii ori pentru a înţelege diferenţele faţă de preferinţele altor categorii de vârstă. De asemenea, capitolul îşi propune să discute afinităţi valorice relevante în cazul tinerilor în contextul distincţiei dreapta-stânga.
      Capitolul Andreei Pierşinaru îşi propune să realizeze o introspecţie a comportamentului electoratului român în cadrul unui nou proces electoral, pentru desemnarea deputaţilor români în Parlamentul European, începând din 2007 şi 2009 şi culminând cu ultimele alegeri, cele din 2014. S-au urmărit alianţele electorale, evoluţia perdanţilor şi câştigătorilor, comparaţii ale rezultatelor la nivel european, influenţe ale contextelor politice interne şi europene, per ansamblu, asupra alegerilor europarlamentare. Scopul principal a fost creionarea actualului comportament electoral al României în cadrul alegerilor europarlamentare, la deja aproape un deceniu de experienţă europeană, realitate care conduce la punctarea unor perspective viitoare ale electoratului român în acest tip de proces electoral.
      Cu un accent pe alegerile prezidenţiale, considerate momentele cele mai importante ale sistemului politic românesc în cultura politică autohtonă, volumul radiografiază un ciclu electoral şi, într-o perspectivă cu accente longitudinale îşi propune să aducă în discuţie elemente relevante ale culturii politice prin abordarea fenomenului electoral aşa cum se manifestă acesta în contextul alegerilor parlamentare, prezidenţiale ori europene.

      Bogdan Gheorghiță