Paul Dănuţ Duţă, Mihail Teodor Purcărea, Ovidiu Cordoneanu
Organizaţiile internaţionale şi mediul de securitate
ISBN 978-973-7865-63-2
Sibiu, 2008
14,5x20,5 cm.
272 p.

Actuala arhitectură de securitate euroatlantică reflectă trăsăturile esenţiale ale mediului geopolitic în care se derulează: tranziţia către sistemul internaţional multipolar, competiţia între puteri în spaţiul euroatlantic pentru redistribuirea rolurilor; adâncirea integrării în UE; tentativele Federaţiei Ruse de a menţine statutul de mare putere pe arena mondială şi de a ocupa poziţii cheie în structurile europene de securitate. Securitatea se bazează atât pe stabilitate politică, dar şi pe cea militară, acestea fiind condiţionări complementare. Un sistem mobil de securitate europeană va putea fi edificat doar dacă vor fi consolidate cele două componente.
    Folosirea mijloacelor preventive în cazul conflictelor îngheţate a dus mai degrabă la menţinerea decât la soluţionarea acestora. Cauzele principale ale slăbiciunii OSCE sunt lipsa unor instrumente efective de constrângere şi la modalitatea de luare a deciziilor, prim unanimitate.
    Apărarea şi securitatea colectivă, pe de o parte, şi securitatea bazată pe cooperare, pe de altă parte, sunt instrumente fundamental diferite, dar complementare, ale politicii internaţionale de securitate. Aplicarea principiului subsidiarităţii, în organizarea securităţii europene, presupune luarea în calcul a unui sistem de securitate multietajat: UE, OSCE, NATO şi ONU. Angajarea pe unul sau mai multe din aceste nivele depinde de specificul sarcinilor de securitate avute în vedere.
    Strategiile de securitate ale UN, NATO, EU şi OSCE subliniază, în principal, aceleaşi ameninţări. Adresându-se aceloraşi ameninţări şi acţionând într-o zonă de responsabilitate convergentă, nu este de mirare că acţiunea lor se desfăşoară, de obicei, în cadrul aceluiaşi teatru de operaţii.
    Analizate din perspectiva obiectivelor, scopurilor şi a misiunilor urmărite de PESA, NATO şi respectiv OSCE, o întrebare capătă tot mai multă substanţă: Sunt aceste procese contradictorii, sunt centrifuge, sau urmează acelaşi vector?
    Pe o scară a intensităţilor misiunilor desfăşurate, putem spune că OSCE desfăşoară misiuni "soft", de mică intensitate, NATO desfăşoară misiuni "hard", iar UE toată gama centrală a misiunilor, de la cele civile la cele militare.
    Analizând principalele organizaţii internaţionale din punct de vedere al ţărilor membre, observăm un nucleu comun al acestora, reprezentat de către ţările puternic dezvoltate, cu un nivel de viaţă foarte ridicat, care au stat la baza iniţierii şi dezvoltării acestor organizaţii.
    NATO a avut şi are în continuare rolul primordial în integrarea şi apărarea spaţiului euro-atlantic. Este o alianţă politică şi de apărare, a cărei capacitate de apărare are drept scop descurajarea agresiunii sau a oricărei alte forme de presiune, iar dispozitivul său militar se bazează pe principiul că ţările membre trebuie să menţină colectiv o apărare adecvată pentru descurajarea agresiunii şi pentru a-şi păstra integritatea teritorială.
    Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) reprezintă cel de-al doilea pilon al Uniunii Europene, iar Politica Europeană de Securitate şi Apărare (ESDP) este o componentă esenţială a PESC. PESC serveşte punerii în practică a rolului politic mult mai activ al UE pe scena mondială în domeniul prevenirii şi soluţionării crizelor şi conflictelor ce se pot produce în afara frontierelor sale, având drept principal rol de a pune de acord statutul economic deosebit de înalt al UE cu statutul său de actor politic internaţional. ESDP este chemată să contribuie la definirea clară şi concretă a statutului şi rolului de actor politic mondial al UE. Totuşi, se cuvin făcute câteva menţiuni: ESDP exclude orice formă de apărare teritorială - deci, fiecare stat trebuie să se ocupe direct de apărarea sa, fie în mod individual, fie într-o manieră colectivă.
    OSCE încă se mai află în faza de definire a instituţiei identităţii de securitate europeană, bazată pe patru elemente: geopolitic, funcţional, normativ şi operaţional.
    Atât NATO cât şi UE au aceleaşi interese strategice şi cooperează în spiritul complementarităţii şi al unui Parteneriat.
    Acordurile "Berlin Plus", prin cele patru dimensiuni respectiv planificare, capacităţi (capabilităţi), operaţional şi comandă, demonstrează traseul pe care cele două organizaţii internaţionale evoluează, atât separat, cât şi în ceea ce priveşte cooperarea instituţională dintre ele.
    Relaţiile dintre OSCE, NATO şi UE: strategiile de securitate şi apărare ale celor trei organizaţii internaţionale sunt asemănătoare, diferenţele constând în modul de îndeplinire al obiectivelor şi nu în obiectivele propriu-zise, adică în domeniul tactic, nu în cel strategic; aplicarea lor trebuie să se efectueze în baza principiului complementarităţii şi al subsidiarităţii; în principiu, OSCE se ocupă de misiunile "soft security", UE execută numai misiuni de stabilitate, de răspuns la crize, iar NATO este în măsură să execute acţiuni de luptă de mare intensitate - tipuri de misiuni complementare, nu conflictuale; o dublare ("duplication") a capacităţilor UE şi NATO nu este posibilă nici politic, nici financiar şi nici nu este dorită de statele membre ale UE şi ale NATO; diferenţa dintre ESDI şi ESDP este următoarea: ESDI reprezintă un concept NATO, pe când ESDP este un concept UE. Nu se pot confunda şi nu au raporturi de subordonare una faţă de alta; unul din marile riscuri pentru securitatea Europei este acela al decuplării SUA şi al fiinţării unei Europe încă incapabile să se apere singură în faţa primejdiilor; în prezent, securitatea europeană şi parteneriatul euro-atlantic constituie un fundament indispensabil pentru un mediu de securitate stabil; Lista dificultăţilor cu care s-au confruntat aliaţii în Kosovo, au convins europenii că trebuie să lucreze foarte repede în rezolvarea problemelor legate de capacităţile moderne de management de criză: comunicaţi, transport aerian rapid, operaţiuni aeriene de recunoaştere; Strategia NATO a încetat să fie exclusiv defensivă; un subiect important pentru ambele organizaţii, dar şi pentru ţările Europei Centrale, este procesul de extindere a celor două organizaţii. Se doreşte ca procesele de extindere să fie compatibile şi să se consolideze reciproc, datorită manifestării efectului cumulativ al garanţiilor de securitate ale art. 5, al Tratatului de la Bruxelles modificat şi cele ale art. 5 al Tratatului de la Washington.
    Decizia europenilor de constituire a unei forţe comune de reacţie rapidă, cu organisme distincte, separate, de planificare militară, a nemulţumit profund Washingtonul; acesta considera că, astfel, poziţia sa preponderentă în cadrul Alianţei Atlantice, determinată inclusiv de contribuţia financiară masivă, va fi mult slăbită.