ANCA SÎRGHIE-recenzia cărții Opera divina de Costin Popa
O saga a muzicii contemporane românești
PERFORMANȚELE UNUI PERIPLU MUZICAL

Despre muzicologul Costin Popa se poate afirma că între coperțile volumelor sale intitulate atât de liric incitant Opera live, Opera viva, Opera in direct, Opera eternă și acum, într-un crescendo, Opera divina, (Edit. Pegassus Pres, București, 2012, cu Prefața lui Grigore Constantinescu și coperta fantezist-barocă a lui Tudor Bănuș), el a reușit să prindă muzica de operă din România, ca fenomen complex și pluriform, așa cum el se raportează la fenomenul mai amplu european și mondial. Cartea se vrea a fi „Un Muzeu al liricii”, s-a spus. Dimpotrivă, citind pagină după pagină, am avut spiritual senzația proaspătă pe care mi-a dat-o o baie de muzică trăită la cote înalte de către un autor cu o experiență, o cultură și o inteligență analitică rare. Important este că asemenea nobilului Don Quijote, autorul își urmează imperturbabil drumul, ignorând lumea din jur, cotropită de ignoranța și pragmatismul lui Sancho Panza. Citind, mi-am spus ca bătrânul cronicar „mai nasc și la Moldova oameni”. Este minunat să existe muzicologi de o asemenea autoritate, căci numai atunci când modelul unui astfel de modus vivendi va fi urmat de generațiile tinerilor muzicologi, cultura se va redresa și va porni pe drumul ei adevărat .
Cartea Opera divina este structurată pe capitole ca: București, Festivalul și concursul internațional “ George Enescu”, ed. a-XX-a, 2011, Intâlnire cu soprana Lucia Stănescu, În țară, unde remarcăm Festivalul și Concursul de Canto Darclee-Nicolesco, o sărbătoare!, La Sibiu, recitalul mezzosopranei Roxana Constantinescu, Ansamblul Mozarteum din Salzburg în vizită la Sibiu, Gala Viva vox, de la Cluj, Filarmonica Banatului din Timișoara, o instituție foarte iubită, Concurs internațional de canto Vox Artis, Sibiu 2011, La Cluj, Festivalul Liszt 200. Capitolul Pe meridianele liricii cuprinde consemnări între care Spectacole la opera din Zurich, La Viena, Somnambula cu Ștefan Pop și Ileana Tonca. Sunt titluri incitante ca: Don Giovanni în teatrul premierei absolute, cu referire la cel din Praga unde în 1787 Mozart însuși dirijase orchestra, sau Festivalul Rossini sub imperiul protestelor, de la Pesaro, unde a debutat tenorul Bogdan Mihai și unde a ascultat-o pe mezzosoprana Marianna Pizzolato. Capitolul final Carte-Video are titluri la fel de captivante, precum Rigoletto la Mantova sau pomul lăudat, Aurul high-tech al Metropolitanului, Ce se mai întâmplă la Metropolitan Opera? sau Don Giovanni, o nouă transmisiune direct cinematografică.
Spirit vivace, redactorul revistei „Melos”, prezent în heptomadarul „Cultura”, pe siturile unor publicații electronice, Costin Popa are modul lui personal de a lua temperatura muzicii de operă. Tema aleasă dictează lungimea textului, elaborat cu har și autoritate muzicală, iar formula abordării pare să scape unor canoane impuse. De aici impresie generală de, caleidoscop muzical. Adevărate piruete teoretice face când distinge conceptul de soprană, comparat cu ce de soprana Falcon și de mezzosoprană. (p. 42)
El este o autoritate datorită curajului de a scrie exact ce gândește cu adevărat, fără voalări, cel mai adesea sever sau cu umor. Giuseppe Giacomini intrerpretând la 69 ani pe Rodolfo în Boema a debutat cântând „eroic de parcă abia îi învinsese pe turci.” Imediat apoi însă tenorul își arată valoarea: „Frazarea a fost uimitoare. Arce lungi, susținute de o respirație fără fisură, au restituit desenului melodic puccinian anvergura și pasiunea.” (p. 9). În rolul lui Mimi belcantista Elena Moșuc a dovedit că “deține secretele pianissimelor, diminuendo-urilor, ale atât de rar stăpânitei messa di voce, supune totul expresiei.“Iată două formulări în sine memorabile. Adecvându-se cu atenție genului muzical abordat, autorul comentează un succes din efectul asupra “micuților, care au stat cu ochii cât farfurioarele aproape tot spectacolul/Bărbierul din Sevilla n.n./ ,mai ales că introducerea în temă a fost făcută de un mic Rossini, întruchipat de talentata Roberta.” Interviul lui Cornel Stavru devoalează traiectul carierei sale internaționale, la capătul căreia el rămâne cu nostalgia că ar fi putut da mai mult. Irina Iordăchescu în Traviata a excelat în aria Addio del passato, unde a fost „aidoma unei Madone imploratoare.” Show-ul Feliciei Filip a probat „proverbiala strălucire a glasului.” ei (p. 38)
Fiecare text în parte are deliciile lui, asigurându-ți bucuria lecturii. Nu lipsesc nici amintiri ale trecutului, nici sugestii de viitor, ca în comentariul făcut serii Ravel de la Sala Radio, care a fost o reușită, “un act de cultură“. Așa cum se proceda prin anii ’70, când concertele-operă memorabile erau imprimate pentru posteritate, și acum s-ar cere făcut același gest, mai ales că un regizor inteligent ar putea monta scenic la Opera Națională din București cele două compoziții ale lui Ravel (Ora spaniolă alături de Copilul și vrăjile) ”în condiții de actorie totală. “(p.47). Albumul foto polarizează interesul pentru vedete, de la Lucia Stănescu la Quercianella, Irina Iordăchescu, Maria Slătinaru Nistor, Elena Moșuc și Ion Buzea la Zurich, Leontina Văduva, Luana Ungureanu, Liliana Staicu, Marina Krîlovici și Nelly Miricioiu, Angela Gheorghiu, Virginia Zeani la București , Ligia Ardelean și Luminița Constantinescu la Timișoara. Găsim în paginile cărții un dialog al generațiilor, care asigură sănătatea muzicii viitorului. Modul cum le îmbrățișează Costin Popa, cu tandrețe, le subliniază mai convingător frumusețea și valorea. Fiți siguri că el, muzicologul Costin Popa nu îmbrățișează numai niște făpturi fragile umane, ci el îmbrățișează însăși muzica. Secretul lui Costin Popa este cel de a se situa mereu în centrul muzicii. Este un modus vivendi, pe mai departe promițător, într-o cultură ca cea română în care mai sunt multe de făcut.