Paul Dănuţ Duţă, Cristian Popa, Gioni Popa Gavrilovici
Securitatea prin cooperare.
Politici de integrare (vol. II)

ISBN 978-973-7865-48-9
14,5x20,5

Sibiu 2007
240 p.

Deşi iniţial, viziunea UE trata toate noile state post-sovietice cu aceiaşi unitate de măsură, Federaţia Rusă a refuzat un astfel de tratament, motivându-şi cererea prin importanţa sa geopolitică.
    Astfel, spaţiul din punct de vedere al politicilor şi raporturilor de colaborare, are două dimensiuni - u na specială pentru Federaţia Rusă -, iar cealaltă separată pentru noile state independente din vestul spaţiului post-sovietic şi pentru statele din Caucazul de Sud.
    De menţionat, ca tratamentele acestor state în cadrul ENP este particularizat de specificul fiecărui stat dar toate sunt subsumate unor obiective generale comune.
    Particularităţile evident că există; existenţa "conflictelor îngheţate", multiplicatorul de importanţă dat de resursele energetice sau de "coridoarele energetice", substanţialitatea antecedentelor relaţiilor cu spaţiul european, interesele de intensităţi diferite ale Federaţiei Ruse, ale Statelor Unite produc inevitabile interferenţe în promovarea politicilor UE pentru fiecare stat în parte.
    Pentru înţelegerea a punctului de plecare şi perspectivelor ENP este necesară în cazul unor state realizarea unor digresiuni geopolitice care pot ajuta la conturarea întregului ansamblu.
    Există foarte multe obiective comune însă particularităţile fiecărui stat din acest spaţiul impun nivele foarte diferite de obiective de realizat. Ceea ce se prefigurează a fi o miză vitală este factorul energie, în jurul căruia orbitează interese care într-un viitor nu prea îndepărtat se pot acutiza dacă nu se promovează politici de securitate şi cooperare solide şi subsumate valorilor şi standardelor europene.
    Federaţia Rusă reprezintă aproximativ 40% din populaţia şi PNB al statelor care sunt subiectul iniţiativei "Europa Lărgită". Lungimea graniţei dintre UE şi Federaţia Rusă impune dezvoltarea unei politici de vecinătate ca unul din pilonii parteneriatului lor strategic.
    În primul rând, trebuie menţionat că aceste raporturi se bucură de tratament special, exterior ENP. Astfel, PCA UE-Rusia stabileşte, în termeni generali, o agendă de transformări legislative dar fără un termen de îndeplinire a sa. Priorităţile sunt stabilite pentru patru domenii: spaţiu economic comun (inclusiv mediu şi energie), spaţiul libertăţii, securităţii şi justiţiei, domeniul securităţii externe şi, domeniul educaţiei şi cercetării (inclusiv aspectele culturale).
    Rusia, în loc să se retragă din ENP datorită supărării de a fi considerată de acelaşi calibru cu celelalte state vecine ale UE, porneşte de premiza că este un partener strategic al UE, poziţie care solicită acordarea unui statut de egalitate în raporturile bilaterale. Oricum, există o opoziţia tacită din partea Rusiei faţă de îmbunătăţirea relaţiilor dintre UE şi fostele state sovietice vecine, state pe care continuă să le considere în sfera sa tradiţională de influenţă.
    Poziţia geostrategică a Rusiei şi marile provocări geo-economice constituie examene dificile pentru promovarea regionalismului în Zona Extinsă a Mării Negre (ZEMN). Abţinerea UE de a ocupa un loc la masa Organizaţia de Cooperare a Mării Negre (BSEC) şi, în paralel, refuzul organizaţiei de a accepta solicitarea SUA de a lua parte la această, sunt aspecte importante ale actuale stări de fapt. Situaţia actuală se impune a fi studiată prin prisma conexiunii deferenţei unor state membre UE cu vechi state în cadrul acesteia faţă de Moscova cu efectele opoziţiei Rusiei (ca stat membru BSEC) faţă de o eventuală prezenţă sporită a SUA în regiune.
    Postura statelor din "noua Europă" nu poate fi considerată ca o contrabalansare geopolitică în BSEC; rusofobia existentă în zonă va intra în conflict cu componenta "Rusia - prima" din politicile UE faţă de spaţiul fost sovietic, în timp ce entuziasmul pro-american va duce la întărirea componentei transatlantice.
    În februarie 2005, patru noi state membre UE (Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia) împreună cu Bulgaria şi România fondează grupul "noii prieteni ai Georgiei", grup denumit chiar de către participanţi ca fiind "axa Marea Baltică-Marea Neagră". Saakashvili şi Iuşcenco sunt consideraţi ca fiind în aceiaşi barcă de parcă ar fi fraţi de cruce.
    "Noi prieteni" îşi propun să împărtăşească din experienţa lor legată de procesul de accedere în UE şi NATO şi să promoveze astfel de procese în ZEMN. Urmare a revoluţiilor "trandafirilor" şi a celei "orange", membrii GUAM încearcă să revitalizeze grupul lor, invitând liderii României, Bulgariei, Poloniei, Lituaniei, Ungariei, a reprezentantului UE să participe la reuniunea din 22 aprilie 2005.
    Printre actualele şi viitoarele state membre UE, România este un posibil avocat al ZEMN la Bruxelles. Bucureştiul poate exploata poziţia sa geopolitică ca fiind cel mai important cap de pod pentru sud-estul european şi de aceea îndreptăţită să promoveze interesele de vecinătate ale UE pentru ZEMN.
    "România, condusă de căpitanul Băsescu ca nou preşedinte, cu statutul de membru NATO şi cu perspectiva de a deveni şi membru al UE, se prezintă ca un interesant promotor la idei de cooperare în spaţiul Mării Negre. Modelul rolului pe care l-a jucat Finlanda în cadrul Dimensiunii nordice prin anii 1990 pare să fi sunat ca un clopoţel la Bucureşti. Acesta este un din câteva exemple în care statele noi primite în UE transpun, cu familiaritate, preferinţele lor de politică externă regională în politici ale UE."
    România poate copia modelul finlandez (care s-a bucurat de sprijinul Germaniei) în ceea ce priveşte promovarea regionalismului în spaţiul nordic în anii 90, prin desfăşurarea de iniţiative şi alocarea de resurse pentru relansarea regiunii şi promovarea cauzei regionalismului la Bruxelles, Washington şi chiar la Moscova. "Un semnal impetuos se pare că este lansat de către România care începe să ia considerare asumarea unui rol pentru Marea Neagră, inspirându-se din rolul Finlandei în Dimensiunea nordică