Preot Ioan Boțocan
Salvatu-ne-ai, Mântuitorule
ISBN 978-606-616-524-2
Sibiu, 2024
16,5x23,5 cm
188 pag.

     În timpurile de mare îngheț cultural și spiritual, Românului i s-a strivit, cu sălbăticie, cel mai prețios dar ceresc, credința neștirbită în Divinitate. Deși s-a prăbușit și năruit regimul ateist, rădăcinile sale nu s-au smuls definitiv, ci sunt prezente, mocnesc cu putere multă, în gândirea și în faptele conducătorilor lumii, stăpâniți de un distrugător duh demonic. Dar cele eterne, adevărurile dumnezeiești nu pot fi zăgăzuite de omul trupesc. Noi toți avem în fibra noastră lăuntrică pe Fiul divin, iubitor de oameni, Care „este mereu cu noi, și rămâne până la sfârșitul veacurilor”.
     Și în împărăția ateistă, n-a putut fi atotbiruitor tatăl celui rău, pentru că Cel veșnic nu lasă să fie strivită, cu nimic, corola Sa de minuni, ci numai atât cât Îi permite. Niciodată cel Atotputernic nu se depărtează de făptura sa aleasă, ci, cu multă răbdare, așteaptă ca ea să vină la cunoștința adevărului și să se desăvârșească, apropiindu-se cât mai mult de cele sfinte. Când Adevărul etern e sugrumat, surghiunit fără milă, Dumnezeu trimite făpturi alese care luminează și înalță oamenii prin mărturisirea lor ardentă și prin răspândirea focului divin.
     Și în timpurile noastre, când ne-au revășit diriguitorii cu ispite fără număr, cu toată cutia Pandorei deschisă, mai ales cu duhul necredinței, avem nevoie de revigorarea credinței în cel Atotbiruitor și a viețui după legile divine. Suntem binecuvântați cu neobosiți slujitori ai altarelor, care, cu dăruire și necontenit, ne întăresc credința strămoșească și valorile moral-spirituale eterne.
     Și meditațiile religioase ale preotului, colonel în rezervă, Ioan Boțocan, au darul de a ne lumina calea cea îngustă spre Împărăția cerurilor, setea de cele absolute și de mântuirea sufletului. Ne invită să pășim pe calea desăvârșirii sufletului, să nu uităm de rugăciunea neîncetată, să avem credință și nădejde neștirbită în Dumnezeire, iubire fără măsură, mirul milosteniei, căința cu lacrimi amare pentru faptele rele, cu toate supărând zilnic pe Atotștiutorul Stăpân. Cunoscând și trăind sincer poruncile divine, ne vom cimenta credința, întărindu-ne și oțelind unitatea neamului nostru întru duhul Evangheliei lui Iisus Hristos.