CuprinsTiberiu Costăchescu, Ioana Ciocan
Săliștea din inima unui săliștean
ISBN 978-606-616-175-6
Sibiu, 2015
14,5x20,5
cm
218 pag.

    Săliștea Sibiului, așezare românească binecuvântată de natură și înfrumusețată de oameni, este un spațiu al identității naționale, al valorilor culturale și spirituale, în care se îmbină elemente ale tradiționalului cu schimbările inerente apărute datorită trecerii timpului și modificărilor survenite în viața socială, culturală, spirituală a locuitorilor săi.
    Situată la poalele munţilor Cindrel, aproximativ în centrul ţării, Săliştea a jucat un rol deosebit în dezvoltarea istorică a regiunii. Localitatea îşi răsfiră străzile de o parte şi de alta a Râului Negru, care străbate comuna de la un capăt la altul şi care poartă, pe undele lui cristaline, povestea acestei regiuni. Săliştea – declarată oraş în anul 2003 – este aşezată în depresiunea cu acelaşi nume, în sud‑vestul judeţului Sibiu, la aproximativ 21 de kilometri distanţă de municipiul Sibiu. Pe acest teritoriu se întâlnesc două mari unităţi de relief cu structură geologică diferită: unitatea montană, reprezentată de Munţii Cindrel, şi unitatea depresionară – Depresiunea Sălişte. Relieful intens fragmentat, cu o mare diferenţă de altitudine, condiţiile climatice moderate, toate acestea au dus la apariţia în zonă a unei vegetaţii de o mare diversitate. Predomină pădurile, dar există şi regiuni întinse de păşuni cu o floră deosebit de bogată.
   Dovezi ale existenţei omului în această zonă sunt foarte vechi, iar Săliştea Sibiului este una dintre aşezările transilvănene care întotdeauna a fost locuită de oameni liberi, fără să cunoască ocupaţia străină. Rolul important pe care l‑a avut în istoria noastră localitatea îl datorează dezvoltării economice şi administrative de care s‑a bucurat, fiind centru al mărginenilor, în jurul căruia gravitau şi alte sate. Comuna Sălişte, denumită în secolul al XIV‑lea „Magna Villa Valachicalis” („Marele Sat al Românilor”) este una dintre cele mai mari şi mai cunoscute localităţi din Mărginimea Sibiului. Săliştenii şi‑au demonstrat „neclintita continuitate” pe pământul românesc şi au participat activ la toate momentele importante ale istoriei noastre. S‑au remarcat mai ales în luptele pentru libertatea şi unitatea naţională, în a doua jumătate a secolului al XIX‑lea şi începutul secolului al XX‑lea, când s‑a realizat Marea Unire.
    Istoria Săliştei demonstrează faptul că locuitorii acestei zone au fost întotdeauna oameni harnici, cu multă dăruire, care s‑au dedicat muncii pe care au desfăşurat‑o şi au încercat să îşi facă viaţa cât mai uşoară şi mai plăcută. În secolele trecute, păstoritul era ocupaţia de bază a săliştenilor. De la sfârşitul secolului al XIX‑lea, localnicii s‑au îndreptat spre meşteşuguri, cum ar fi opincăritul, dulgheritul, fierăritul, cojocăritul, curelăritul ş.a. Dorinţa de continuitate şi sprijinirea producţiei meşteşugăreşti a dus la înfiinţarea, în 1882, a Reuniunii meseriaşilor români din Sălişte, care mai funcţionează şi astăzi, alături de alte câteva reuniuni cu diverse profiluri – ca Reuniunea Română de Cântări din Sălişte.
   . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

  Neîndoielnic, Săliștea altor timpuri a rămas mereu prezentă, în percepția publică, cu întregul farmec și valorile ei, și datorită modului în care Ioan Stănișor – un intelectual de anvergură și aleasă ținută – a știut să facă să se scrie și să se vorbească despre ea, scoțând în evidență, după o muncă de decenii, ce a oferit mai frumos și durabil satul oierilor cu biblioteci, al meseriașilor și negustorilor, al slujitorilor credinței, al academicienilor.
   Cartea e înțeleasă ca o dovadă a felului în care Ioan Stănișor a dus cu sine, pe cărările vieții, dorul de Săliște.

Autorii