Mihaela-Anişoara Stoichescu
Ipostaze ale erosului în lirica lui Vasile Voiculescu
ISBN 978-606-616-295-1
Sibiu, 2017
14,5x20,5 cm
72 pag.

   Măştile poetului Vasile Voiculescu îşi schimbă înfăţişarea în concordanţă cu puterea acestuia de a-şi înţelege propria artă. Ceea ce încercăm să evidenţiem în paginile acestei lucrări este căutarea sub auspiciile căreia sentimentul iubirii s-a dezvoltat în perioda timpurie a scrierilor voiculesciene şi, mai apoi, atitudinea înţeleaptă cu care zvârcolirea inimii a fost interpretată în volumele de maturitate. Metamorfoza se datorează şi modelelor literare pe care artistul le-a afirmat cu sinceritate – Vlahuţă, la începuturi, când încă se percepea ca alteritate, Shakespeare, mai târziu, în clipele de juxtapunere a proceselor investigative asupra propriului eu poetic şi asupra lumii.
   Dacă pentru Vasile Voiculescu cuvintele sunt „văpăi”, „mistuiri sălbatice”, erosul, ca temă majoră a artei sale şi izbândă a acestor frământări lăuntrice, este efigie cu două feţe. Comprimǎ fiorul impulsului de a crea şi de a reda starea poetică, dar şi spectacolul scrisului, e atât subiectivare, cât şi obiectivare, e inspiraţie şi meşteşug. De aceea afirmăm, împreună cu alţi exegeţi, că Voiculescu cultivă „o poezie obiectivă despre iubire şi nu de iubire”, în care remarcă atât impulsul, „suava lege a firii”, care îl împinge pe individ în căutarea perechii ideale (ca la Platon), dar şi forţa spirituală capabilă să-l înhaţe pe om pe „tărâmul eternelor idei”, în lumea arhetipurilor. Bipolaritatea îl face pe artist să fugă proteic prin intermediul propriei scriituri, făcând demersul cercetătorului cu atât mai dificil.
   Vom descinde într-o investigare diacronică, în care erosul voiculescian va putea fi evidenţiat în ipostaze material-spirituale, pentru ca mai târziu să încercăm un exerciţiu de interpretare a ipostazelor eului liric din cel mai cunoscut volum, Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară...

Autoarea