Mihaela-Dana Bucuță
Experiența depresivă și semnificația suportului social
ISBN 978-606-616-042-1
Sibiu, 2014
14,5x20,5 cm
386 pag.

     Conform studiului clinic şi prospectiv „Global Burden of Disease”, derulat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Banca Mondială (2002) la nivel mondial, patru din zece cazuri de dizabilitate pentru persoanele de la cinci ani în sus sunt datorate tulburărilor mentale.
     Tulburările de tip depresiv sunt cauza numărul unul în lume privind suferinţa emoţională şi a patra cauză mondială de handicap şi dizabilitate socială (OMS, 2002). De asemenea, tulburările depresive constituie cauza principală pentru suicid. Ţinând cont că prevalenţa acestor tulburări în populaţie ajunge până la 20%, costurile de tratament şi recuperare sunt uriaşe. În plus, ca urmare a alocării de fonduri reduse, mulţi pacienţi nu îşi permit tratamentul şi un segment larg rămâne fără diagnostic sau tratament (OMS, 2002).
     Aceasta ar putea fi „cartea de vizită” a depresiei, depresie care, dacă pentru cercetători (teoreticieni şi clinicieni) este în continuare un vast obiect de studiu, pentru cei mai mulţi oameni este un „rău misterios” ce greu poate fi explicat şi înţeles.
     Există puţine concepte proprii psihopatologiei care să se suprapună limbajului comun în descrierea unei trăiri, aşa cum este cel de „depresie”. Aceasta deoarece psihopatologia se referă la dispoziţie şi trăire şi mai puţin la un tablou simptomatic. Sunt puţine studiile psihopatologice care să se refere la o descriere a depresiei în sens restrâns, accentul punându‑se în special pe diagnosticul diferenţial şi pe tipologie, respectiv pe modele de dezvoltare a dispoziţiei depresive.
     Metodele folosite pentru a decela şi măsura existenţa unui depresiv ne spun destul de puţin despre esenţa trăirii sale. Scala lui Beck de pildă, – „Inventory of Measuring Depression” – considerată a fi printre cele orientate psihopatologic, conţine cele cinci mari domenii simptomatologice: manifestări emoţionale, cognitive, motivaţionale, vegetative şi motorii. Aceste domenii cuprind fără îndoială ceea ce este esenţial în trăirea depresivului, dar spun puţin despre semnificaţia depresiei şi măsura în care ea devine comprehensibilă. Tema comprehensibilităţii este centrală în psihopatologia fenomenologică nu în sensul lui „de unde?”, ci în sensul lui „cum?”.
     Natura umană, afirmă Smith (2008), este să fim întotdeauna „undeva”, întotdeauna localizaţi şi implicaţi într‑un context semnificativ. Şi tot naturii umane îi este proprie nevoia de sens.
     Experienţa terapiei cu persoanele depresive mi‑a arătat că dincolo de tabloul clinic al depresiei, oarecum acelaşi pentru toate persoanele depresive, există o varietate de semnificaţii şi întotdeauna un impresionant efort al acestora de a înţelege, de a da o semnificaţie, un sens experienţei. Mai mult, nevoia de a primi ajutor fără a putea însă cere explicit acest ajutor este doar preludiul complexului şi dificilului proces de a cere şi a primi ajutor în confruntarea cu depresia. Nu în ultimul rând întrebări de genul „Cum poate fi optimizat ajutorul oferit persoanelor depresive?” atât cel specializat cât şi cel nespecializat, „Există căi de acces mai simple, directe către lumea persoanelor depresive?” au constituit atât fundalul cât şi motivul alegerii acestei teme.
     Studiul de faţă îşi propune să exploreze experienţa depresivă şi semnificaţiile suportului psihosocial şi să explice modalităţile specifice prin care persoanele depresive caută şi primesc ajutor în confruntarea cu depresia.
     La baza acestui studiu stă convingerea personală (generată de activitatea şi experienţa personală de psihoterapeut) că orice acţiune de sprijin (ajutor) este cu atât mai eficientă cu cât porneşte de la înţelegerea semnificaţiilor oferite de persoane experienţelor lor de viaţă. Identificarea unor oportunităţi de optimizare a intervenţiilor (profilactice şi terapeutice în depresie) este scopul final.
     Va fi explorat în detaliu modul în care persoanele diagnosticate cu depresie dau sens propriei lumi personale şi sociale în scopul final de a identifica oportunităţi de optimizare a intervenţiilor (profilactice şi terapeutice în depresie).
     Relevarea semnificaţiilor, surprinderea perspectivei persoanelor depresive, încercarea de a oferi o interpretare şi o semnificaţie modului în care persoanele depresive înţeleg şi interpretează suportul psihosocial constituie argumentele alegerii unei metodologii de cercetare calitative.
     Am optat pentru o abordare interpretativ‑fenomenologică (I.P.A.) deoarece aşa cum afirmă întemeietorul ei Jonathan Smith, este utilă mai ales atunci când „există o preocupare legată de complexitate, procese sau noutate” (Smith şi Osborn, 2003, p. 53).
     Acest studiu nu‑şi propune şi nu încearcă să să fie reprezentativ; obiectivul principal este acela de a explora procesele şi crearea sensurilor. Se va axa pe „a da voce” şi „a da sens” experienţei persoanelor depresive. Eforturile sunt orientate către desprinderea unei perspective „din interior” cu scopul de a oferi informaţii ce ar putea contribui la optimizarea intervenţiilor în depresie.
     Dacă istoria cercetării în psihologie a fost dominată de cercetarea cantitativă, de cum spune Janesick (1994) „idolatria metodologiei şi a sfintei trinităţi metodologice: validitate, fidelitate şi generalizare” (Janesick, cit. in Băban, 2002, p. 4), ultimul deceniu în special, aduce în atenţie metodele calitative de cercetare.
     Willig (2001) apreciază că probabil „cel mai presant lucru” pentru psihologie este să admită că „nu este de fapt posibil, chiar dacă este dezirabil, să ne îndepărtăm pe noi înşine, gândurile noastre şi sistemul nostru de valori” de activitatea de cercetare.
     Pe de altă parte Warnock (1987) evidenţiază un punct de vedere important şi profund referitor la faptul că cercetarea amplă a cazului particular ne aduce în acelaşi timp către universal.
     Aspectele de mai sus au conturat şi un alt obiectiv al lucrării de faţă: acela de a utiliza şi prezenta astfel o metodă de cercetare calitativă relativ nouă în cercetarea psihologică (şi nouă în cercetarea psihologică naţională). În plus, dincolo la adecvarea acestei metode la scopurile studiului de faţă, provocarea fost lansată şi de faptul că pe de o parte, propria „ideologie” profesională, de origine umanistă, a găsit ecou în principiile de bază ale analizei interpretative fenomenologice iar pe de altă parte, această metodă presupune în plus asumarea unei poziţii reflexive.
     Bochner, Ellis şi Tilman‑Healy, adepţi recunoscuţi ai metodelor calitative de cercetare mărturiseau: „Desigur, sunt mereu colegi care întreabă: De ce nu puteţi fi şi voi oameni de ştiinţă normali? La aceasta, noi replicăm: mai bine hai să recunoaştem ceea ce ştim cu toţii: noi doar ne împotmolim în căutarea adevărului” (Bochner, Ellis şi Tilman‑Healy, 1998, p. 59). Lucrarea de faţă îşi propune să participe la „căutarea adevărului” tocmai prin „a da voce” şi „a da sens” experienţei persoanelor depresive, prin oferirea unei perpective din interior.

Autoarea