coord. Corneliu Moșoiu
Elemente de psihologie evoluționistă
ISBN 978-606-616-329-3
Sibiu, 2018
14,5x20,5 cm
152 pag.

   Evoluția este un concept cardinal în biologie și științele socio-umane deoarece nu există problematică care să nu implice această noțiunea. Este un concept trans‑ și interdisciplinar. Elementul central este dat de perspectiva unificatoarea a lui Darwin ce unește lumea cauzală fără de scop a fizicii și chimiei cu lumea sensurilor așa cum este psihologia evoluționistă.
   Progresul științific aplicat în evoluționism implică identificarea unor teorii unificatoare ce leagă chimia de fizică și biologia de chimie. Astfel termenul de știință nu este limitat doar la științele naturii ci la orice aspect al vieții printr‑o cunoaștere factuală și empirism rațional. Multitudinea abordărilor din evoluționism conduce al un interval metodologic larg ce se situează între știință și pseudoștiință în unele perioade istorice (Caetano‑Anoelles, 2016). Putem spune că pseudoștiința este caracterizată de credulitate extremă, știința modernă de dovezi iar postmodernismul de scepticism extrem (Hansson, 2017). Fiecare din acești termeni are trei semnificații prin raportare la un ansamblu de cunoștințe și la argumentele/justificările acestui corpus precum și la comunitatea celor care cred în el. Știința este determinată de:
   - un demers intelectual de înțelegere rațională a lumii naturale și sociale;
   - un corpus de cunoștințe;
   - comunitatea oamenilor de știința;
   - ansamblul de tehnologii ce conduce la știința aplicată. Metodologia este caracterizată de necesitatea prezenței spiritului critic. În consecință toată cunoașterea noastră este incompletă și poate fi modificată odată cu apariția unor noi dovezi. Existența unei rețele bogate de fapte/dovezi contribuie la caracterizarea unei științe mature. 

Diferențierea științei de pseudoștiință nu implică obiectul investigației ci calitatea metodologiei implicate în cercetare precum și a criteriilor epistemice ce ar trebui să fie plauzibile dintr‑o perspectivă rațională (Lilienfeld, 2010). Aserțiunile din pseudoștiință sunt considerate implauzibile de către știință sau au probleme serioase din punct de vedere al logicii și argumentării. Se aseamănă științei printr‑un sistem complex și interconectat de concepte plauzibile ce pot explica o gamă largă de fenomene mai ales că practicienii pseudoștiinței trec printr‑un îndelungat proces de instruire. Îi trădează faptuol că nu utilizează spiritul critic și suportul empiric robust necesar și caracteristic științei.
   Postmodernismul consideră că dovezile sunt mai mult o chestiune de adoptare prin convenție de către un grup de oameni. Astfel totul devine dependent de punctul de vedere din care este privit subiectul cercetării iar știința nu este în mod necesar un ansamblu de adevăruri ci un ansamblu de noțiuni acceptat de un anumit grup de indivizi.
   Pentru a reuși demarcarea acestor poziționări epistemologice este util să identificăm raportul conceptelor față de dovezi (și de calitatea acestora) așezat pe un continuum unde la un capăt ar fi știința de excelență și la celălalt capăt o știință de foarte slabă calitate. Postmodernismul acceptă faptul că afirmațiile pot fi false/ adevărate dar consideră și o a doua caracteristică numită justificare rațională ce este dependentă de norme cultural ‑ filozofice.
   Totuși este dificilă trasarea unei linii clare de demarcație între știință și pseudoștiință așa cum a încercat Karl Popper diferența dintre ele luând aspectul unui interval ce conține nuanțări. Intervalul de demarcare este rezultatul metodologiei și al gradului de confirmare empirică.
   Teoriile privind originea vieții nu se află numai între limitele cunoașterii științifice ci și ale filosofiei (Boudry, 2010). Dar direcțiile nu sunt neapărat convergente – limitarea întinderii unei abordări se face diferit (știința restrânge conceptele iar filosofia le extinde). Astfel putem identifica două abordări complementare posibile: rațional/logică și metafizică/mistică. În urma abordării rațional/logice, putem încerca să căutăm originea (esența) vieții prin relația sa cu ființa umană în particularși cu ființele vii în general.
   Trebuie totuși să reamintim că din punct de vedere științific, este interesant să ne amintim că teoriile privind originea vieții și însăși definiția vieții se schimbă odată cu evoluția științei astfel că ar trebui să ținem o anumită distanță de o anumită etapă din evoluția științei pentru a identifica concepte stabile.