Gabriel Hasmațuchi
Cercetări jurnalistice și alte exegeze
ISBN 978-606-616-506-8
Sibiu, 2023
14,5x20,5 cm
140 pag.

       Eseurile din culegerea de față au mai văzut lumina tiparului în paginile altor lucrări publicate de mine. Precizez doar că, de această dată, am realizat selecția textelor luând în considerare utilitatea didactică și deschiderile culturale pe care aceste cercetări le oferă studentelor și studenților de la jurnalism și nu numai, care vor și pot mai mult. Cu excepția primului eseu asupra căruia am intervenit pe spații mai largi, celelalte șase au suferit îndreptări doar acolo unde a fost necesar.
       În exegezele din prima secțiune sunt evidențiate contribuțiile gazetărești ale scriitorilor Mihai Eminescu (1850-1889), Nichifor Crainic (1889‑1972), Ernest Bernea (1905-1990) și Gheorghe Izbășescu (1935‑2017). Cea de‑a două parte este dedicată filosofilor D.D. Roșca (1895‑1980), Mihai Ralea (1896‑1964) și Constantin Noica (1909‑1978).
       În cele ce urmează, Mihai Eminescu va fi înfățișat în ipostaza de ziarist integru implicat trup și suflet în toate activitățile redacționale de la Curierul de Iași și de la Timpul. Analiza scrierilor de tinerețe ale lui Nichifor Crainic va scoate în evidență intenția acestui teolog gazetar de a întemeia un nou curent cultural ce va fi înrâurit de valorilor creștin-ortodoxe. Sociologului și filosofului Ernest Bernea îi vom evidenția contribuția de publicist al Rânduielii,interesat de teme culturale, istorice, literare, critice și politice, cele din urmă prinzându‑l în capcana ideologică a extremei drepte interbelice, din care, totuși, se va autodescătușa în anul 1937. În eseul ce închide prima secțiune, îl vom descoperi pe scriitorului optzecist Gheorghe Izbășescu în calitate de editorialist al revistei „Zburătorul”, fiind, totodată, și un spirit rector al cenaclului literar cu același nume din Onești.
       În articolele din partea a doua sunt reliefate concepțiile filosofice ale unor gânditori care au însuflețit cultura română: D.D. Roșca, Mihai Ralea și Constantin Noica. În secțiunea dedicată filosofului D.D. Roșca sunt expuse „liniile de orientare” culturală izvorâte din lucrarea „Mitul utilului” (1933). Ideile criticului Mihai Ralea sunt analizate plecând de la constantele observații privind criza culturii interbelice. Exegeza finală evidențiază aportul cultural al filosofului Constantin Noica și încercarea sa notabila de a înființa o școală filosofică prin intermediul căreia să formeze „22” de tineri capabili să transforme cultura română într‑o „cultură de performanță”.
       Nădăjduiesc că prezenta antologie va fi de folos nu doar studentelor și studenților de la jurnalism, ci și altor categorii de cititori.

Autorul