Nicolae Hanzu
Câtu-i Gura Râului
ISBN 978-606-616-315-6
Sibiu, 2018
20,5x29,5 cm
200 pag.

       Dirijorul, compozitorul şi dascălul Nicolae Hanzu
       Un portret care reflectă entuziasmul animatorului, a celui învăţat să slujească pe oamenii în mijlocul cărora s-a născut şi a creat, o personalitate complexă dăltuită în munca de educaţi e în cea creatoare sau interpretativă definesc omul şi artistul Nicola Hanzu.
       S-a născut la 13 noiembrie 1889, într-o familie de ţărani din Gura Râului, aşezare de legendă în care generozitatea naturii şi priceperea oamenilor au alcătuit o armonioasă simbioză. Fiind cel mai mare dintre cei opt copii ai lui Nicolae şi Ecaterina Hanzu, născută Manta, după terminarea şcolii primare, îndemnaţi de dascălul George Popa Săceleanu, care remarcase inteligenţa şi aplecarea copilului spre învăţătură, părinţii îşi trimit feciorul să urmeze cursurile Şcolii Normale „Andrei Şaguna” din Sibiu.
       Despărţirea de ai săi nu a fost uşoară deoarece, de felul său, copilul era afectuos şi ataşat profund de familie şi de locurile natale. Şi-a adus, însă, cu el, ca pe o comoară de nimeni ştiută, doinele, baladele, nenumăratele colinde şi cântece de joc cu care şi-a încântat copilăria pe frumoasele plaiuri ale satului natal.
       Şcoala Normală „Andrei Şaguna” din Sibiu a fost primul aşezământ de acest gen din Ardeal în care învăţământul se făcea, încă din anul 1867, în limba română. Viaţa muzicală a Sibiului era dominată în acea perioadă de personalitatea lui Gheorghe Dima, iar după plecarea lui la Braşov, în anul 1889, de cea a lui Timotei Popovici, care-i va lua locul atât la conducerea Reuniunii de muzică cât şi la catedra de cor, teoria muzicii, muzică vocală şi muzică instrumental de la Şcoala Normală „Andrei Şaguna” din Sibiu. În umbra acestui mare reprezentant al muzicii româneşti de la început de secol XX, Nicolae Hanzu şi-a conturat propria personalitate, preluând de la magistrul său pasiunea pentru muzica populară, priceperea de a o culege şi a o armoniza sau prelucra. Ca profesor Timotei Popovici era exigent, dar apropriat de elevi şi evita excesul de cunoştinţe teoretice în favoarea practicii musicale. A urmărit permanent să trezească, interesul, dragostea şi admiraţia pentru profesiunea lor, să-i facă să se simtă mândri de ea, fermecaţi de nobleţea şi frumuseţea ei, plini de devotement şi entuziasm faţă de misiunea în care s-au angajat, de a înălţa sufletul oamenilor, de a le lumina spiritual şi de a se sacrifica pentru idealul poporului în sânul căruia aveau să-şi desfăşoare activitatea.
       Cu aceste nobile idei s-a întors Nicolae Hanzu, în anul 1907, când încă nu împlinise 18 ani, la Gura Râului, dascăl la catedra rămasă liberă după retragerea lui Ion Stelea, datorită unei boli necruţătoare care-l măcina de multă vreme. În afara catedrei de dascăl, Nicolae Hanzu a preluat de la Ion Stelea şi celelalte activităţi pe care acesta nu le mai putea coordona, între care şi două formaţii corale recent înfiinţate: Corul bărbătesc (1902) şi corul mixt (1905). Vreme de o jumătate de veac Nicolae Hanzu şi-a dăruit întreaga muncă idealului înalt de înfrumuseţare spirituală a consătenilor săi, formării şi consolidării lor educative şi artistice.
       La începutul Primul Război Mondial, la vârsta de 25 de ani, dascălul Nicolae Hanzu, a fost concentrat în Regimentul de honvezi din Sibiu; sub steagul austro-ungar, pe frontul din Galiția, unde se și îmbolnăvește. Când Regatul României intră în război, Nicolae Hanzu, reîntors în Ardeal, decide să lupte alături de frații români și trece munţii, ajutat de o călăuză. Se înrolează voluntar în armata română, alaturi de alți ardeleni, ajungând la Constanța, urmând o pregătire militară susținută, primind gradul de locotenent în armata română. A urmat frontul românesc, participând la luptele din sectorul nordic al frontului din Moldova, în cadrul Regimentului 82 pentru eliberarea Basarabiei.
       În anul 1926, în vederea obţinerii unor rezultate mai bune în plan artistic, el va uni cele două formaţii reuşind să creeze un colectiv artistic puternic, de 140 de persoane, cu care a putut să abordeze un repertoriu mult mai pretenţios. Repertoriul realizat cu formaţia sa era divers şi cuprindea lucrări aparţinând compozitorilor: Timotei Popovici, Ion Vidu, Gh. Dima, Ciprian Porumbescu, Augustin Bena, G.Verdi, Fr. Chopin, Ludwig van Beethoven, P.I. Ceaikovski, etc. Devenind, în această formulă, competitiv, Nicolae Hanzu va participa cu corul condus de el la diverse concursuri organizate de Astra. Fiind bine pregătit, la concursul din anul 1935, la Orlat, corului din Gura Râului, condus de Nicolae Hanzu, i se va acorda premiul I.
       Bun cunoscător şi al instrumentelor de fanfară, în anul 1924 pune bazele unei astfel de formaţii în Gura Râului, alcătuită numai din tineri din sat care au acceptat să-şi plătească fiecare instrumentele muzicale comandate în străinătate. Timp de doi ani, Nicolae Hanzu s-a ocupat cu pregătirea tinerilor instrumentişti predându-le adevărate lecţii de teoria muzicii, lucrând individual pentru însuşirea secretelor instrumentului. După o astfel de activitate, în iarna anului 1926 fanfara din Gura Râului, sub bagheta lui Nicolae Hanzu şi-a putut prezenta primul său program conceput din lucrări de inspiraţie folclorică, prelucrări proprii (haţegane, învârtite, sârbe) precum şi cântece patriotice specific formaţiilor de fanfară, de largă circulaţie în acea perioadă.
       Pe lângă activitatea la catedră, cea de dirijor de cor şi fanfară, Nicolae Hanzu a fost tot timpul preocupat de culegerea şi prelucrarea folclorului local. Această activitate a sa a fost concretizată în culegerea unui impresionant material folcloric şi, mai ales, în cele douăsprezece suite de cântece prelucrate şi armonizate de el şi, în mare parte, interpretate de corul din Gura Râului. Unele din aceste suite au fost înregistrate şi transmise la radio: Suita a V-a – Măi bădiţă bădişor, 1967, Suita I-a – Du-te dor cu cucu-n bărc, 1969, Suita folclorică, Pădure, dragă pădure, 1971. Talentul deosebit deosebit al lui Nicolae Hanzu în prelucrarea folclorului, pentu formaţii corale în special, calitatea acestor prelucrări, au ieşit în evidenţă în cadrul concursului interjudeţean Cântare Patriei, organizat de Televiziunea Română în anii 1970-1973. Cu acest prilej, Corul mixt al Căminului Cultural din Gura Râului, dirijat în acea perioadă de Florica Hanzu-Ştefănescu, fiica lui Nicolae Hanzu, având în repertoriu Suita a III-a folclorică, Plânge-mă maică cu dor şi Suita a V-a folclorică, Măi bădiţă, bădişor, a cucerit locul III pe ţară, alături de corul din Brăneşti, judeţul Buzău. Ascultând aceste lucrări corale considerăm îndreptăţită aprecierea profesorului şi dirijorului Marin Constantin cu privire la calităţile artistice ale lui Nicolae Hanzu, apreciere făcută cu prilejul prezenţei corului Madrigal al Conservatorului de muzică „Ciprian Porumbescu”, în anul 1982, la Gura Râului: „Învăţătorul Nicolae Hanzu trebuie să fi fost o personalitate de mare anvergură spirituală, un om de o cultură deosebită şi o muzicalitate ieşită din comun, la care s-a adăugat o mare dragoste de oameni şi un accentuat spirit organizatoric”.
       Prin apariţia corului din Gura Râului la televiziune, prin emisiunile de la radio, lucrările lui Nicolae Hanzu devin cunoscute şi solicitate, totodată de diverşi conducători de cor. După ce transmite cuvenitele felicitări pentru succesul avut în cadrul concursului „Cântare Patriei”, într-o scrisoare datată 7 decembrie 1970, Grigore Şerb, dirijorul corului din comuna Ghioroc, judeţul Arad, I se adresează Floricăi Hanzu-Ştefănescu „Vă rog să-mi trimiteţi partitura cântecului – Când pleci bade la pădure” (n.n., piesă din Suita a V-a de Nicolae Hanzu). Într-o altă scrisoare, datată 9 august 1971, Bălţi, Republica Moldova, semnată G. Arbuz, se arată: „Ţin să vă mulţumesc din suflet pentru suita folclorică de cântece pe care mi-aţi trimis-o (n.n., aceeaşi Suită a V-a) şi să vă cer totodată scuze că nu v-am răspuns îndată. Mulţumesc pentru armonizarea făcută cu atâta pricepere acestor cântece. Începând cu 1 septembrie când îmi reiau lucrul după concediu, voi încerca să le învăţ cu colectivul meu”.
       Activitatea de creaţie a lui Nicolae Hanzu s-a desfăşurat neîntrerupt până în ultimele zile ale vieţii sale, 24 octombrie 1976. Preluând motivele populare, folosind noi forme de expresie artistică, aşezându-le pe portativul unor melodii vibrante, el a reuşit să creeze o operă care să rămână pentru toată viaţa fidelă idealurilor pe care vechiul cântec popular le-a subliniat ca o nemuritoare înţelepciune a pământului.
       Apropiindu-ne de activitatea pe care a desfăşurat-o ca pedagog sau conducător de formaţii artistice, de creaţiile sale, căutând să le înţelegem şi să le îndrăgim aducem un omagiu nu numai celui care şi-a închinat întreaga viaţă idealului înalt de frumuseţe spirituală a oamenilor ci însuşi geniului muzical al poporului nostru, al cărui modest şi tenace slujitor, Nicolae Hanzu, s-a străduit să fie.

Nicolae Scutea